”Cupa OMV Petrom” – ”viitorul”, în competiție

La sala de gimnastică din Complexul Ghencea, a avut loc ”Cupa OMV Petrom”, primul concurs al gimnastelor junioare selecţionate în urma campaniei naţionale “Ţară, ţară, vrem campioane!”, legitimate la CS Steaua şi CS Dinamo. La concurs au asistat antrenorii lotului naţional Octavian Bellu şi Mariana Bitang, iar fostele gimnaste Sandra Izbaşa şi Silvia Stroescu s-au numărat printre arbitri. Sportivele steliste au încheiat cu succes concursul: Iza Buruga (Nivelul I) a cucerit primul loc şi Cupa OMV Petrom, Mădălina Mistode (Nivelul II) s-a clasat pe locul secund, Ana Maria Constantin pe locul III.
Prezentă la primul concurs, Mariana Bitang a afirmat că programul lansat anul trecut este singura şansă a României de a supravieţui în elita mondială. “Este un proiect care mi-aş dori să devină o permanenţă pentru a descoperi copii, să îi readucem spre gimnastică. E un proiect costisitor, sunt mulţi copii, mulţi antrenori implicaţi, dar e singura şansă pentru a supravieţui în elita gimnasticii mondiale. Fetele sunt emoţionate, nu a trecut încă un an de când au început gimnastica, ci doar câteva luni. Dar au învăţat unele elemente, au încropit nişte exerciţii, şi sperăm ca progresul să se vadă în scurt timp. Le-am luat însă de la nivelul zero şi considerăm că au început să urce panta lungă şi anevoioasă a performanţei în gimnastică“.
Sandra Izbaşa, arbitră în cadrul competiției: “A fost un concurs interesant, e prima oară când am arbitrat şi eu. Chiar am văzut câteva talente şi sper eu ca acestea să se integreze în acea grupă de 12 fetiţe probabil, între 2017 şi 2020. Cred în acest proiect pentru că avem nevoie de o bază de selecţie mai largă ca să putem scoate rezultate

Sursa: MEDIAFAX, PROSPORT – text și foto

La Deva – Prima competiţie a noii generaţii de campioane

Competiţia va avea loc sâmbătă, 16 mai, începând cu ora 12, la Sala Olimpică de gimnastică din Deva. Adversarele „campioanelor viitorului” vor fi cele 30 de sportive selecţionate de C.S.Ş. 1 Timişoara în cadrul aceluiaşi program de relansare a gimnasticii româneşti. „Cupa OMV Petrom” este organizată de Federaţia Română de Gimnastică, Fundaţia Casa Campionilor şi Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” Deva.
După jumătate de an de pregătire, micuţele gimnaste de la cluburile C.N.S. „Cetate” Deva şi C.S.Ş. 1 Timişoara selecţionate în cadrul programului de relansare a gimnasticii româneşti „Ţară, ţară vrem campioane!” pornesc pe drumul performanţei. Primul pas este reprezentat de participarea la primul concurs al carierei lor. Va fi o competiţie în care se va pune accent pe evaluare şi pe identificarea celor care au reuşit să progreseze cel mai mult. „Sportivele au între şase şi opt ani şi doar şase luni de pregătire, aşa că nu au încă bagajul tehnic pentru a concura la un nivel foarte înalt.
Cele 40 de fete de la Deva şi cele 30 de la Timişoara vor prezenta, cu puţinele elementele însuşite până acum, exerciţii foarte scurte, la toate cele patru aparate. Acest concurs va reprezenta, pentru tinerele gimnaste, o piatră la temelia performanţei.

Sursa: Ziarul Văii Jiului (Loredana Juglea) – text și foto