Evenimente

LA ONEŞTI, FESTIVAL AL GIMNASTICII JUVENILE: CAMPIONATELE NAŢIONALE ALE JUNIOARELOR ŞI JUNIORILOR III, II ŞI I, ECHIPE ŞI INDIVIDUAL

Festival al gimnasticii juvenile, în perioada 30 mai – 11 iunie, în Sala Polivalentă din Oneşti, fiind programate Campionatele Naţionale ale Junioarelor şi Juniorilor III, II şi I, echipe şi individual, în organizarea Federaţiei Române de Gimnastică, o  importantă trecere în revistă a potenţialului tinerei generaţii, care marcheză intrarea şi pentru performerii „viitorului” intrarea în noul ciclu olimpic cu punct final Tokyo 2020, dar care trebuie privită şi din perspectiva intrării în circuitul marilor performanţe. La startul întrecerilor şe vor afla aproape 300 de gimnaste şi gimnaşti de la cluburile şi asociaţiile din Arad, Bacău, Bârlad, Bistriţa, Braşov, Bucureşti, Buzău, Cluj, Constanţa, Deva, Focşani, Galaţi, Lugoj, Oneşti, Ploieşti, Reşiţa, Sibiu, Timişoara. Aşadar, ediţia 2017 a Campionatelor Naţionale ale Junioarelor şi Juniorilor III, II şi I, echipe şi individual, implică numeroase aşteptări, dar şi trimitere directă la activitatea ce se desfăşoară la nivelul cluburilor şi asociaţiilor.
Conform calendarului, Competiţiile de la Oneşti se vor desfăşura după următorul program:
[ Citeste mai mult ]


FIG Challenge Cup – Osijek: LAURA JURCA şi IOANA CRIŞAN, LA START

După participarea cu success a gimnastei Larisa Iordache la FIG Challenge Cup din Slovenia, “caravana gimnasticii” s-a deplasat spre Osijek (Croaţia), pentru o nouă etapă a acestei competiţii de anvergură internaţională, programată în perioada 18 – 21 mai 2017. La concurs şi-au anunţat participarea peste 200 de gimnaşti şi gimnaste din 31 de ţări, alături de numeroşi campioni şi medaliaţi ai marilor competiţii, urmând a se afla şi reprezentantele noastre Laura Jurca şi Ioana Crişan, însoţite de antrenorul Florin Cotuţiu. Concursul este unul pe aparate, fetele noastre numărându-se printre participantele la paralele, bârnă şi sol.
[ Citeste mai mult ]


Cupa Mondială – Slovenia 2017: LARISA IORDACHE – DUBLĂ ÎNVINGĂTOARE

La start cu gimnaşti şi gimnaste din 18 ţări, Cupa Mondială FIG Challenge, care a avut loc în localitatea slovenă Koper, a reunit, printre cei 70 de sportivi, mulţi campioni sau medaliaţi ai Jocurilor Olimpice, Campionate Mondiale şi Europene. Între favoriţii întrecerii s-a aflat şi multipla noastră campioană LARISA IORDACHE, recent medaliată cu bronz la “continentalele” de la Cluj, prima mare competiţie a anului şi a noului ciclu olimpic. Larisa Iordache şi-a onorat cartea de vizită, impunându-se la cele două aparate la care a luat startul: paralele şi bârnă. Un nou şi frumos success, care o menţine pe Larisa Iodache în prim-planul gimnasticii internaţionale.
[ Citeste mai mult ]


132 DE MICI GIMNASTE DIN 14 CLUBURI S-AU INTRECUT ÎN “CUPA ANDREEA RĂDUCAN”

În sala de sport a Colegiului Tehnic „Alexandru Ion Cuza” din Bârlad a avut loc Cupa „Andreea Răducan”, a VII-a ediție a acestei competiții devenită tradițională, organizată de Clubul Școlar Sportiv (CSS) Bârlad, cu implicarea Andreei Răducan, multiplă campioană olimpică, la care au participat 132 de gimnaste de la 14 cluburi din țară: CSS Focșani, CSS Buzău, CSS Steaua București, Dinamo București, Farul Constanța, CSS Constanța, SCM Bacău, CSS Sibiu, CSS Galați, CSS Viitorul Cluj, CSS Dinamo București,  Steaua București, CSNC Onești și CSS Bârlad.
[ Citeste mai mult ]


LARISA IORDACHE LA CONCURSUL DE CUPĂ MONDIALĂ DIN SLOVENIA

Medaliata cu bronz a recentei ediții a Campionatelor Europene de la Cluj-Napoca, Larisa Iordache, se va afla la startul etapei de FIG World Challenge Cup, concurs pe aparate, programat în Slovenia, în perioada 12 – 14 aprilie 2017. Dacă în mod traditional  întrecerile se desfășurau la Ljubljana, pentru acest an organizatorii au decis să mute concursul în localitatea Koper, oraș aflat într-una dintre cele mai frumoase regiuni ale Sloveniei. Larisa Iordache va fi prezentă pe aceleași aparate ca la “europene”, urmând a evolua la paralele și bârnă.
[ Citeste mai mult ]


Programul Campionatului Naţional pe Echipe și Individual al Junioarelor III

Oneștiul va deveni “capital gimnasticii juvenile” odată cu intrarea în scenă a Junioarelor III, Nivel 1 și 2, care își vor disputa titlul pe echipe și idividuale, în perioada 30 mai – 2 iunie 2017, competitie la care și-au anunțat participarea aproape 150 de gimnaste din 22 de cluburi, o trecere în revistă a candidatelor la performanța de înaltă clasă. Vor fi în concurs, așadar, junioare III, nivelul 1 și 2, de la CSM Arad, SCM Bacău, CSS Bârlad, CSS 2 București , CS Dinamo București , CSS  Dinamo Bucucurești , CS Steaua București , CSS  Steaua București, CS Triumf Bucurști , CSS Buzău, CSS Viitorul Cluj, CS Farul Constanța, CSS 1 Constanța , CSS Cetate Deva, CSS Focșani, CSS 1 Galați, CSM Onești, LPS Onești, CS Petrolul Ploiești, CSS Sibiu, CSS 1 Timișoara, Palatul Copiilor Timișoara.
[ Citeste mai mult ]


Comunicat FRG

NOI DATE DE DESFĂȘURARE A CAMPIONATELOR NAȚIONALE ale JUNIORILOR III, II și I (masculin și feminin)

Ca urmare a  unor probleme de ordin administrativ, Federația Română de Gimnastică, în acord cu prevederile statutare, aduce la cunoștința cluburilor și asociațiilor, că au intervenit schimbări în ceea ce privește calendarul Campionatelor Naționale ale juniorilor III, II și I (masculin și feminin), acestea urmând să se desfășoare în Municipiul Onești, după cum urmează:
[ Citeste mai mult ]


FETELE NOASTRE BUNĂ PREZENȚĂ LA “SAINTEGYM CUP”

În localitatea franceză St.Etienne a avut loc prima ediție a “Saintegym Cup” o acțiune menită a promova gimnastica și valorile sale de viitor, la care au luat parte junioare și senioare din Franța, Israel, Italia, Finlanda, Austria, Norvegia, Belgia și România, reprezentată de Larisa Iordache, Laura Jurca și Ioana Crișan.  A fost un concurs fără miză, care a oferit posibilitatea fetelor noastre să facă un foarte util antrenament, ele evoluând doar la paralele si barnă.  Conform așteptărilor, gimnastele noastre, la prima ieșire internațională în acest an, au dominat concursul pe aparatele respective, obținând cele mai bune note.
[ Citeste mai mult ]


CUPA MONDIALĂ DOHA 2017: CĂTĂLINA PONOR – locul 2 (bârnă), MARIAN DRĂGULESCU – locul 3 (sol)

De la Baku, caravana gimnasticii s-a deplasat la Doha, pentru o nouă etapă din FIG World Cup (aparate), programată pentru a 10-a oară în Capitala Qatarului, cu participarea a peste 120 de gimnaşti şi gimnaste din 31 de ţări, între care şi reprezentanţii noştri Cătălina Ponor, Olivia Cîmpian şi Marian Drăgulescu, întrecerile având loc în celebra Asipre Dome, în perioada 22 – 25 martie 2017. La capătul unor evoluţii echilibrate, Cătălina Ponor a terminat pe locul 2 la bârnă, în timp ce Marian Drăgulescu a fost pe poziţia a 3-a la sol.
[ Citeste mai mult ]


CĂTĂLINA PONOR, MARIAN DRĂGULESCU, OLIVIA CÎMPIAN – LA CUPA MONDIALA DE LA DOHA

De la Baku la Doha, pentru o nouă etapă din FIG World Cup, programată pentru a 10-a oară la Doha (Qatar), cu participarea a peste 120 de gimnaşti şi gimnaste din 31 de ţări, între care şi reprezentanţii noştri Cătălina Ponor – dubla învingătoare de la Baku -, Olivia Cîmpian şi Marian Drăgulescu, întrecerile fiind programate în celebra Asipre Dome, în perioada 22 – 25 martie 2017. Dacă pentru Cătălina Ponor va fi cel de al doilea test înaintea marii competiţii continentale de la Cluj-Napoca, de la mijlocul lui aprilie, pentru ceilalţi doi, concursul de la Doha reprezintă un primă verificare a pregătirilor pe drumul european.
[ Citeste mai mult ]




Pagina 1 din 10312345102030...Ultima »