Istoric


DATA NAȘTERII: 14 SEPTEMBRIE 1906

Conform documentelor, începuturile organizării activității de educatie fizică și sport din țara noastră aparțin celei de-a două jumatăți a secolului XIX, gimnastica înscriindu-se în această tendință.

Necesitatea unei organizări, a unei activități coerente și în comun a celor care aveau în preocupări sănătatea publică, în ceea ce privește sportul școlar, în realizarea unor acțiuni cu impact, în promovarea unor cluburi și a unor sporturi, devenea tot mai imperios necesară.

Istoric al sportului, Nicolae Postolache scrie în lucrarea sa ”Un eveniment al anului: 100 de ani de la crearea primului for central al mişcării sportive și olimpice din România

”Unul dintre primii paşi în direcţia creării viitorului Minister al domeniului a fost făcut prin crearea, la începutul anului 1862, a Societăţii de dare la semn «Bucureşci» – nume ce omagia oraşul desemnat atunci, în februarie, capitala ţării. Societatea îşi avea sediul într-un imobil din str. Carol Davila nr 9, iar standul de tir şi de tir la porumbei pe un teren aflat în vecinătatea ştrandului Bragadiru şi a fostei fabrici de bere Oppler – teren dăruit prin decret domnesc de către Cuza Vodă în decembrie 1865. De altfel, Al. I. Cuza şi ministrul său Ion Em. Florescu – autorul ”Ordonanţei asupra instrucţiunii gimnasticii prin corpuri şi stabilimente militare” – au avut un rol foarte însemnat în unificarea şi modernizarea vieţii sportive ce se dezvoltase până atunci în Moldova şi Ţara Românească. Atât ei cât şi Dimitrie Bolintineanu, generalul P.V. Năsturel, Mihail Kogălniceanu, V.A. Urechia, Spiru Haret şi alţii”.

Drept urmare, la inițiativa lui Gheorghe Moceanu, primul profesor român de gimnastică (termen prin care, la vremea respectivă, se înțelegea educație fizică) Nu l-am uitat şi nu-1 va uita nimeni, câţi l-au cunoscut. Ani de-a rândul, când treceam pe cheiul Dâmboviţei pe lângă sediul „Societăţii de tir şi de gimnastică”, priveam la colţul clădirii, un cap de bronz, care rima foarte bine cu amintirile mele. Era capul lui George Moceanu. Cine l-aţi luat de unde era? Pentru ce l-aţi luat? Şi când ni-1 veţi da înapoi?”, scria Gala Galaction în serialul „Galeria dascălilor mei”, evocare publicată în „Universul”, An XLVIII, nr. 50, din 3 martie 1930 – și a profesorului de scrimă C. Constantiniu de a se crea o Societate Centrală, urmează calea firească a demersurilor ulterioare.

Asadar, ”un alt pas către crearea unui for central al mişcării sportive naţionale a fost făcut în vara anului 1867, prin înființarea Societăţii Centrale Române de Arme, Gimnastică şi Dare la Semn (ulterior şi de Nataţiune). Societatea şi-a avut sediul în Pasagiul Român, a promovat pe scară naţională sistemul competiţional la unele ramuri sportive şi a beneficiat de sprijinul unor personalităţi ca V.A. Urechia (primul ei preşedinte), Al. Davila (următorul preşedinte), regele Carol I, M. Kogălniceanu, precum şi de al unor practicieni profesionişti: Gh. Moceanu – „întâiul profesor român de gimnastică”, potrivit aprecierii lui Nicolae Iorga -, C. Constantiniu, profesor de scrimă şi gimnastică medicală, G. Stănică şi alţii. Cât despre V.A. Urechia trebuie menţionat şi faptul că el este cel care, la 1/13 august acelaşi an 1867, dezvelea bustul din marmură al marelui filantrop român Vanghele Zappa, amplasat în semn de recunoştinţă în salonul central al Societăţii Literare (Academia Română păstrează imaginea acestei ceremonii chiar în holul de la intrare), un donator generos de la Broşteni (Ialomiţa), din iniţiativa şi cu fondurile căruia s-a impulsionat renaşterea Jocurilor Olimpice, începând din 15 nov. l892”.

În 1866, la 8 (20) iunie, la București, se înfiinţează, prin urmare, ”Societatea Centrală Română de Arme, Gimnastică și Dare la Semn” (mai târziu, și ”Natațiune”) – primul for conducător al mişcării sportive a vremii, cu un rol important în promovarea pe scară naţională a sistemului competiţional la unele sporturi. Cunoscută și sub denumirea populară de ”Tirul”, această Societate, cu primul său sediu în „Pasagiul Român”, a fost una dintre primele care a inițiat introducerea și practicarea unor noi ramuri sportive în țara noastră, influențând pozitiv dezvoltarea acestora, ca dealtfel, a întregii vieți sportive din Capitală, la sfârșitul secolului trecut.

Înfiinţarea Societăţii produce vâlvă în Capitală, astfel că, după un an, numărul de membri ajunge aproape la 300, însă entuziasmul la început dispare pe parcurs şi o serie de greutăți apar în viaţa societăţii. „De şase ani, Societatea de arme şi gimnastică se zbuciuma conntra persecuţiunilor; de şase ani ea are a lupta contra relei voinţe, contra invidiei, contra prigonirilor ce-i vin din partea unor puternici ai zilei. I s-a închis localul de dare le semn, i s-a refuzat pînă astăzi cedarea unui alt loc, pentru construirea unui nou stabiliment de dare la semnș i s-a tăiat din subvenţiunea asigurată ei prin convenţiune de comuna capitalei…”, scria ziarul ”Românul” din 19 iunie 1874.

A fost, însă, meritul unor entuziaşti conducători şi profesori ai acestei Societăţi, printre care şi Gh. Moceanu, că unele greutăţi au fost surmontate şi Societatea şi-a urmat drumul înainte. În 1878, pe Podul Mogoșoaiei (Calea Victoriei) se construiește localul Societăţii şi o „hală” pentru exerciţii fizice, pe locul unde s-a ridicat Palatul Poștei (azi Muzeul Național de Istorie). O descriere a acestei săli ne-o face D. Ionescu in lucrarea „Istoricul gimnasticei şi educaţiei fizice la noi”: „Nu era nici o singură sobă, încît în timpul exerciţiilor începute în 1878 toamna, din cauza frigului, trapezele şi toate frînghiile erau îngheţate şi în locul candelabrului ce ar fi trebuit spre a lumina seara, atîrnau stalactitele de gheaţă“.

Rolul pe care societatea „Tirul” 1-a avut în dezvoltarea activității sportive în România a fost important. Spre deosebire de „Societatea de dare la semnu „Bucuresci”, care se ocupa exclusiv cu tirul, Societatea „Tirul” a fost aceea care a promovat gimnastica, scrima şi tirul, iar mai tîrziu înotul, halterele, luptele şi boxul. Din acest motiv ea trebuie c.r. derată cu adevărat prima societate sportivă din ţara noastră.

Încă primul Statut (1869) prevede, la art. 3 : „În interesul scopului societăţii se va provoca, după putinţă, organizarea în fiecare judeţ de societăţi analoage, surori sau secţiuni ale societăţii centrale”. Acest articol este de o mare importanţă, întrucât prin el se arată dorinţa societăţii de a răspândi sportul în toată ţara şi, mai mult decât atât, de a da o organizare centralizată activităţii sportive. Această prevedere statutară nu a fost realizată niciodată, societatea neavând filiale. Deşi „Tirul” nu şi-a putut atinge ţelul de a deveni organul central al unor „filiale” răspîndite în toată ţara, în deceniile care au urmat înființării ei, ca o influență directă, apar în diferite orașe societăți de gimnastică.

De dragul istoriei și a amintirilor, să mai facem o scurtă paranteză, pentru a scrie câteva cuvinte și despre ”Pasagiul Român”, pentru că de el este legată și o parte din istoria culturii și, chiar, a sportului românesc, dacă avem în vedere cele de mai sus. În 1857, Frederic Bossel, proprietarul casei Bossel, cumpără de la Pericle Ghica un teren de aproximativ 5.000 mp, situat în nordul Casei Török, cu o străduță perpendiculară pe Podul Mogoșoaiei (azi Calea Victoriei), care cobora spre Strada Știrbey Vodă – conform ortografiei vremii (azi Strada Ion Câmpineanu). Străduța era flancată de ambele părți de mici prăvălii. Bossel pardosește străduța cu lespezi de piatră și execută scări de piatră pentru coborîrea spre strada Câmpineanu. Apoi acoperă străduța cu un acoperiș de sticlă galbenă, dând naștere la pasajul inaugurat în 1859. Pasajul mai avea o ramură care ieșea tot în Strada Câmpineanu, în spatele Teatrului Național. În noul pasaj, Constantin Alexandru Rosetti și-a instalat redacția ziarului ”Românulŭ” (după ortografia vremii) și tipografia. De la numele ziarului și-a luat și pasajul numele de Pasajul Român. Ziarul apăruse pentru prima oară la 9 august 1857 ca o publicație săptămânală, devenind din 1859 o publicație zilnică. Românul a ajuns în foarte scurtă vreme o publicație foarte influentă. Avea de altfel cel mai ridicat tiraj dintre toate ziarele epocii, ridicându-se în 1863 la 2000 de exemplare, dintre care 1800 erau vândute pe bază de abonament. La sfârșitul anilor 1930, cu ocazia sistematizării Căii Victoriei în vecinătatea Palatului Regal, s-a demolat partea din spre Calea Victoriei a Pasajului, care era și cea mai interesantă. Clădirile care nu au fost demolate au fost grav afectate de cutremurul din 1940, ceea ce a dus la decăderea în continuare a Pasajului. După Război, ar fi fost posibilă o renovare a Pasajului și a întregii zone din jur, odată cu reconstrucția Teatrului Național, avariat de bombardamentele din 1944. Dar în anii 1950, tendința oficialităților nu a fost de a prezerva moștenirea culturală, ci de a construi o capitală nouă socialistă. Vechiul Teatru Național nu a fost reconstruit, iar ceea ce mai dăinuia din Pasajul Român a fost complet demolat în 1958, ridicându-se în schimb blocul care adăpostește în prezent magazinul “Muzica”, bloc care nu are nici originalitatea nici farmecul vechiului pasaj. În mod ironic, Pasajul a fost distrus tocmai în anul în care ar fi împlinit 100 de ani. Singurul lucru care mai menționează trecutul este o placă comemorativa, cu inscripția “De sub teascurile Tipografiei Lucrătorilor Asociați, aflată pe acest loc, a apărut la 1 august 1865 ziarul Tipograful Român, una din primele publicații muncitorești din România”. Nici măcar mențiunea că ziarul a fost publicat de Petre Ispirescu. De restul activităților din pasaj nu mai amintește nimic…

În evoluţia istorică şi tradiţională a vieţii sportive româneşti sunt de consemnat câteva momente cu rezonanţe europene, care au condus la constituirea destul de devreme a unui for central diriguitor: Federaţia Societăţilor Sportive din România (FSSR). După înfăptuirea Unirii Principatelor, noile generaţii doreau să se realizeze şi să se afirme pe plan internaţional în cât mai multe domenii. Schimburile de idei, contactele cu curentele europene de educaţie şi instrucţie, inclusiv în educaţie fizică şi sport, aveau să se sincronizeze cu ale occidentului prin numeroase şi variate ocazii. Astăzi ele trebuie cunoscute şi evidenţiate, deoarece sunt premiere, iniţiative şi întâietăţi cu nimic mai prejos decât în alte domenii ale vieţii sociale. De producerea lor şi-au legat numele suveranii ţării, fiii acestora, miniştri, numeroase personalităţi ale vieţii cultural-ştiinţifice şi artistice, numeroşi tineri care au făcut din performanţele lor psihofizice momente unice de rostire şi înălţare a numelui României, încă neîntregită…”

Un alt moment important către constituirea unui for cu responsabilităţi la scara întregii ţări îl reprezintă fondarea, în noiembrie /dececembrie 1879, și a Institutului de Gimnastică medicală şi Ortopedie din Bucureşti, unul dintre primele din această parte a Europei (iniţiator – dr. Alexandru Simion Marcovici), a ziarului Sportul (în febr. 1880), de către C. Blaremberg şi Al. Galeşescu, şi a Societăţii Olimpice Române, în acelaşi an, una dintre primele din lume, care îşi propunea în Statut „răspândirea ideii olimpice şi a exerciţiilor (sporturilor, n.n.) olimpice”. Prin filialele din ţară ale Societăţii Olimpice, prin aportul adus de către George Bibescu, fiul fostului domnitor, şi George Plagino – primii români aleşi membri ai Comitetului Internaţional Olimpic (1899-1948), România contribuia, de fapt, nu numai la crearea, în 1912, a propriului Comitet Olimpic, ci şi la renaşterea olimpismului şi afirmarea lui în epoca modernă. Numeroşi specialişti români au participat cu rapoarte, referate şi lucrări metodice la Congresele Internaţionale ale profesorilor şi maeştrilor de gimnastică, începând cu cele de la Chicago (1893) şi Breslau (1894), prilejuri cu care numele lor – Gh. Moceanu, Radu S. Corbu, Th. Berescu, V. Negruţi, T. Georgescu, ş.a.-  şi mişcarea sportivă românească însăşi reuşind să fie mai bine cunoscute.

Menționează Nicolae Postolache: ” Un alt moment de valorizare a fenomenului sportiv în spaţiul public românesc, care avea să contribuie la inaugurarea, acum un secol, a forului său naţional şi distinct îl recunoaştem din afirmarea din ce în ce mai puternică a nucleelor organizatorice premergătoare centralizării lor. Societatea Centrală Română de Arme, Gimnastică, Dare la Semn şi Nataţiune, de pildă, nu mai era singura centrală în primii ani ai secolului XX. I se alăturaseră alte şi variate organisme care îşi asumau ferm responsabilitatea edificării la scară naţională a unei ramuri sau a unui grup de ramuri sportive. Ele se numeau societăţi, şcoli, uniuni sau federaţii. Cele mai puternice au fost Federaţia Societăţilor de Gimnastică și Federaţia Română de Tir…”

Primul pas, prin crearea ”Societății Centrale Române de Arme, Gimnastică și Dare la Semn”, fusese făcut, dar momentul de răscruce avea să se petreacă în perioada 11/24 – 12/25 septembrie 1906, când are loc, la București, un eveniment extrem de important: Congresul Societăţilor de Gimnastică.

A fost momentul care a condus la ÎNFIINȚAREA, la 14 SEPTEMBRIE 1906, a FEDERAȚIEI ROMÂNE DE GIMNASTICĂ, primul organism central care a îndrumat şi coordonat societăţilor de gimnastică din întreaga ţară (existau mult mai multe).

Referitor la acest eveniment, Emil Ghibu și Ion Todan, scriu în ”Sportul românesc de-alungul anilor” (Editura Stadion,1970, pag. 348-350):

”Activitatea de gimnastică a acestui an (1906) destul de bogat este întregită şi de serbările organizate în alte oraşe (Ploieşti, Timişoara) și de înfiinţarea unor noi societăţi ca „Societatea populară de gimnastică și Societatea „Înainte” din Bucureşti. Societatea populară, iniţiată de Velescu, a avut o viaţă scurtă, căci ea se desfiinţează o dată cu moartea lui, în 1916. În schimb Societatea „Înainte”, înfiinţată de D. Ionescu, s-a remarcat printr-o activitate frumoasă. Este suficient să amintim că din Comitetul ei de conducere face parte şi Spiru Haret, acest mare animator al ei educaţiei fizice şcolare. Societatea „Înainte” a fost promotoarea primei noastre federații de gimnastică, a format cadre de specialişti, a organizat cursuri, a participat la congrese şi concursuri internaţionale etc… Anul 1906 marchează un salt calitativ în privinţa activităţii de gimnastică, mai ales sub raport organizatoric. Activitatea propagandistică a Societăţii „Înainte”, precum şi avîntul pe care îl luase gimnastica în anul precedent, duc la un bogat sezon competiţional… O mare importanţă, atît propagandistică, cît şi de ordin practic, a avut-o Congresul „Asociaţiei pentru înaintarea şi răspîndirea ştiinţelor”. În cadrul secţiei pentru gimnastică a acestui congres s-a discutat problema dezvoltării gimnasticii, atît în şcoală, cît şi în afara ei. Se înfiinţează „Federaţia Societăţilor de Gimnastică din România” şi se dezbat o serie de aspecte de actualitate în acea vreme. În primul rînd, făcîndu-se analiza situaţiei de pînă atunci, se arată că gimnastica este foarte slab dezvoltată din cauza lipsei de săli, de cadre de specialitate, precum şi din cauza absenţei ei din orarul multor scoli. Congresul arată rolul important al gimnasticii în întărirea sănătăţii și formarea unei generaţii robuste. În acest scop propune introducerea obligatorie a gimnasticii în şcolile primare, secundare şi în învăţământul superior şi eliminarea din şcoli a instrucţiei militare. Se preconizează inţarea unei şcoli normale de gimnastică, alcătuirea unor programe in conformitate cu cerinţele moderne, construirea de săli de gimnastică, acordarea de sprijin din partea statului pentru progresul gimnasticii şi constituirea unei federaţii care să reunească toate societăţile de gimnastică. Aşadar, întâlnim, o serie de iniţiative şi idei progresiste, care aplicate ar fi avut rezultate foarte bune. Propunerile făcute la congres rămîn însă, în general, fără ecou, din cauza lipsei de sprijin a oficialităţilor…”

Un moment de referință în istoria gimnasticii românești, și a sportului nostru în general, îl reprezintă înființarea, la 14 septembrie 1906, a „Federaţiunii Societăților Române de Gimnastică, Arme şi Dare la Semn”, care peste puţină vreme îşi schimbă, titulatura în „Federaţia Societăţilor de Gimnastică din România” (F.S.G.R.).

De fapt, Federația fusese constituită, în mod provizoriu, încă din 8 noiembrie 1905, la 14 septembrie 1906, cu prilejul Congresului venind oficializarea. La înfiinţare, F.S.G.R. reunea 18 societăţi de gimnastică, la care ulterior s-au mai adăugat şi altele. Iniţiatorul şi animatorul Federaţiei a fost profesorul D. Ionescu, care a reuşit să atragă în Comitetul de conducere o serie de personalități ale vremii, dintre care îi amintim pe generalul Petre Năsturel (preşedinte), pe ministrul învățământului Spiru C. Haret (vice-preşedinte) şi lt. col. Th. Petrescu (vice-președinte).

Deşi F.S.G.R. nu a cuprins un număr mare de societăţi din ţară, a avut unele realizări remarcabile: editarea revistei ”Gimnasticul Român” – cu un important rol teoretic și metodic, organizarea anuală a Congreselor în care s-au dezbătut problemele mai importante legate de teoria şi practica gimnasticii, organizarea anuală a  Serbărilor Federale și încă altele. Constituirea F.S.G.R. a însemnat un imbold pentru înfiinţarea unor noi societăţi de gimnastică în diferite oraşe ale ţării, la Târgovişte, Buzău, Alexandria, Câmpulung, Craiova, Tulcea, Bârlad, Piatra Neamţ, Braşov etc.

F.S.G.R. editează, așadar, ”Gimnasticul român, revistă mensuală pentru propagarea gimnasticii în școle, societăți și armată”, și care se subintitulează ”Buletinul Federațiunei societăților de gimnastică din România”, publicație în care citim:

„Chestiunea gimnasticii educative lăsata un timp foarte mare într-o ignoranţă completă la noi, neagitată de nimeni, până şi de cei ce o profesează, intră şi ea în luptă. Da, in luptă, insă pe calea convingerii şi propagandei; în luptă pentru că cauza ei adevărată, fiind denaturată în ţara noastră şi puţin cunoscută, şi dificultăţile ce va avea de învins vor fi mari, vor fi grele, dar s-o sperăm – vor fi şi fructuoase. [...] Când în şcoală gimnastica nu există decât numai cu numele; când în societăţi ea nu se practică deloc, iar in armată tot astfel, oare această stare ce s-a creat unei instrucţiuni de la care se poate trage cele mai frumoase rezultate, mai poate fi ca tolerată? [...] Gimnastica să fie considerată ca parte integrală a educațiunei fisice, ca atare inseparabilă de educaţiunea intelectuală şi morală, prin urmare introducerea ei obligatorie de la asil şi până la universitate. [...] Înfiinţarea unei comisiuni permanente de gimnastică pe lângă Ministerul Instrucţiunei în scop de 3 studia, propune şi susţine toate îmbunătăţirile ce militează în favoarea propagărei gimnasticii, aceasta aleasă de un congres al profesorilor de gimnastică şi la început chiar cu titlu onorific. [...] Înfiinţarea unei federaţiuni române de gimnastică în scop de a ajuta – fie moral, fie material – înfiinţarea de societăţi de gimnastică în toate clasele societăţii [sic], ca şi-n diferite oraşe ale ţării. [...]”

Să revenim. ”Cu toate aceste relatări importante, F.S.G.R., din cauza unor orientări greşite, va duce gimnastica spre un serios impas. Unii conducători au dorit ca, în perspectivă, acest organism să devină forul conducător al educaţiei fizice din România. Obiectivul propus nu numai că nu s-a realizat, dar activitatea federaţiei a scăzut de la an la an, devenind foarte restrânsă după primul Război Mondial. Cauza principală a izolării şi regresului gimnasticii trebuie căutată şi în orientarea greşită spre promovarea unor sisteme sau şcoli de gimnastică depăşite. Dar cea mai mare greşeală a fost ruperea gimnasticii de celelalte ramuri de sport, eliminarea lor din cadrul activităţii federaţiei şi propaganda îndârjită împotriva practicării celorlalte sporturi. Curios este faptul că deşi federația nu admitea celelalte ramuri sportive (cu excepţia tirului şi scrimei), sistemul preconizat de ea includea exerciţii care în fond aparţin altor discipline…”, sunt de părere Emil Ghibu și Ion Todan

În 1907, F.S.G.R. se afiliază la Federaţia Internaţională de Gimnastică şi, un timp, va participa la diferite concursuri internaționale, precum și la şi Congrese.

După patru ani, în 1911, Federaţia face încă un pas pe calea organizării mai bună a activităţii sale, prin alcătuirea unui Regulament al Serbărilor federale, în care se preciza modul de desfăşurare al diferitelor probe din program. Tot acum o echipă de „gimnastici”, formată din şapte concurenţi şi un conducător, participă la Serbarea federală italiană de gimnastică de Torino, concurând la exercițiile libere, la săritura cu prăjina, la aruncarea greutății, alergare şi urcare pe frânghie.

Un alt punct de reper în organizarea și dezvoltarea sportului românesc, cu directă influență și în gimnastică, avea să fie consemnat la 1/14 decembrie 1912, la București, odată cu Şedinţa de constituire a Federaţiei Societăţilor Sportive din România – primul organ central al întregii mişcări sportive din ţara noastră.

F.S.S.R. – creată în același an cu Societatea Scriitorilor din România – a reunit sub o singură autoritate Uniunea Societăţilor Române de Sporturi Atletice, Asociaţia Cluburilor de Fotbal din România, Federaţia Societăţilor de Sporturi de Iarnă (înfiinţată de Emil Costinescu sub patronajul Societăţii Turiştilor din România), precum şi societăţile, clubuirile şi asociaţiile sportive existente în România. Noul for a avut ca preşedinte pe Prințul (iar din septembrie 1914, Rege al României) Ferdinand – membru fondator, dar şi pe George Valentin Bibescu, Dimitrie Ionescu, Mihai Savu, T. Al. Davila, I. Nicolaescu, I. Costinescu, Ion Cămătăşescu şi C. Coandă, iar ca secretar general pe Principele Carol. La propunerea acestuia din urmă s-au stabilit emblema (un ecuson albastru ce avea în mijloc un corb cu crucea în cioc) şi culorile FSSR (albastru şi negru). F.S.S.R. s-a organizat pe Comisii (de atletism, fotball, rugby, tenis de câmp, tir, gimnastică, scrimă, Comisia Societăţilor de Sporturi de Iarnă, Comisia pentru Propagandă, Şcolară, Comisia pentru Amenajarea Terenurilor etc.), iar din 1913 a a primit din partea Primăriei Capitalei, pe 99 de ani, un teren la Şosea pentru amenajarea lui în stadion, care, în 1913, era deja amenajat şi pentru jocuri. În martie 1915 este recunoscută personalitatea morală a FSSR, forul conducător al mişcării sportive până la 5 august 1929, când s-a transformat în Uniunea Federaţiilor Sportive din România. În cursul lunii decembrie apare şi ziarul „Sportul”‘ – organ al FSSR.

Din păcate, în același timp, conducătorii gimnasticii din acea vreme, nu înțeleg evoluția sportului în plan general, cantonându-se într-un conservatorism care a dus la limitarea gimnasticii atât în conţinut, cât şi în formele de desfășurare și care a contribuit mult la decăderea ei, situație evidențiată și de faptul că, la constituirea F.S.S.R. deşi printre Comisiile înfiinţate figura şi Comisia de gimnastică, ea nu are nici un fel de activitate, iar la reorganizarea F.S.S.R din 1914 este desfiinţată.

Timpul, însă, nu stă pe loc, astfel că, în 1923, se reînfiinţează Comisia de gimnastică, a cărei denumire este, din 1924, ”Comisia de gimnastică-greutăți”, fără niciun fel de activitate până în 1930, când se înființează U.F.S.R., motiv pentru care pe lista federațiilor ce trebuie constituite, lista stabilită la adunarea generală a FSSR, din februarie 1930, gimnastica nu figurează.

Cu toate că au putut constata din plin eşecul sistemului preconizat, conducătorii F.S.G.R. mai găsesc încă resurse de a lansa un nou atac, în 1926, împotriva sportului şi a gimnasticii suedeze prin „Gimnasticul Român”, dar acţiunea nu are absolut nici o urmare.

Din disputa gimnastică – sport, Federația Societăților de Gimnastică din România (F.S.G.R.) iese învinsă. În 1930, președintele ei, M. Berceanu, într-un interviu, arată că între gimnastică și sport trebuie să existe o strânsă legatură. Aformația conducătorului F.S.G.R. însemna foarte mult, dar era prea târziu. Gimnastica este în regres.

Dându-şi seama că nu mai face faţă cerinţelor acţionând separat, F.S.G.R. începe, în 1931, tratative pentru a se afilia la U.F.S.R., lucru ce se realizează în 1932, iar odată cu această acțiune va deveni Federaţia română de Gimnastică, dar această integrare în U.F.S.R. nu înseamnă și o schimbare imediată, gimnastica continuând să se afle la o mare răscruce.

Cu toate acestea, nu trebuie diminuate meritele Federației din acea perioadă, dintre acţiunile mai importante amintind Congresele anuale (1907 – Bucureşti; 1908 – Bucureşti; 1909 – Iaşi; 1910 – Galaţi; 1911 – Brăila; 1912 – Giurgiu; 1913 – Târgovişte; 1914 – Câmpulung; 1915 – Bârlad; 1916 – Buzău; 1922 – Bucureşti; 1925 – Iaşi; 1928 – Bucureşti), Serbările federale (1908 – Bucureşti; 1909 – Craiova; 1910 – Ploieşti; 1911 – Galaţi; 1912 – Brăila; 1913 – București; 1914 – Târgovişte; 1916 – Bârlad; 1925 – Iași; 1928 – Bucureşti), creșterea numărului de Societăți afiliate (22) si 1000 de membri activi, iar „Gimnasticul Român”, organul său oficial, era editat lunar un tiraj de 400—500 de exemplare.

Elanul stârnit de existenţa Federaţiei în primii ani începe să pălească, astfel că, până la Primul Război Mondial, gimnastica are manifestări puţine, singurele care se desfăşoară cu regularitate fiind Serbările Federale anuale, dar, trebuie să facem mențiunea că, ei îi datotăm una dintre puținele deplasări ale unei echipe reprezentative peste graniță: participarea României, cu opt sportivi, în 1911, la Torino, la Serbarea Federației Italiene de Gimnastică.

După Război activitatea Federației este cu greu reluată, în 1922, dar timpul ei trecuse, gimnastica numărând foarte puţini adepţi. Ea mai reuşeşte să organizeze doar câteva Congrese (1922 – Bucureşti, 1925 – Iaşi, 1928 – București) şi două Serbări Federale (1925 – Iaşi, 1928 – Bucureşti), fiind nevoită să cedeze locul unei noi concepţii și unui nou sistem. Este vorba de ”sistemul suedez”, a cărui răspândire este urmare a creării, în 1922, Institutului Naţional de Educaţie Fizică (I.N.E.F.), care o adoptă, cadrele pregătite aici răspândind-o în toată ţara.

Consemnăm, în acea perioadă, câteva evenimente: refacerea postbelică a „Societăţii Profesorilor şi Profesoarelor de Gimnastică din România”, având ca preşedinte pe profesorul bucureştean Dimitrie Ionescu (1921), al XI-lea Congres al Federaţiei Societăţilor de Gimnastică din România și al Il-lea Congres al Societăţii Profesorilor şi Profesoarelor de Gimnastică din România (1922).

Datorita centralizării excesive, la un moment dat, F.S.S.R. nu a mai corespuns, din punct de vedere organizatoric, necesităților dezvoltării diferitelor ramuri de sport, care-și doreau acum autonomia.

La 5 august 1929 este promulgată ”Legea educației fizice” (publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 196, din 4 septembrie 1929), care modifică Legea similară din iunie 1923. Noua Lege prevedea obligativitatea educației fizice pentru tot tineretul din instituțiile de stat și particulare, din organizațiile sportive etc, precum și principiile de organizare și conducere a ONEF. Prin aceeași Lege, F.S.S.R. a fost transformată în U.F.S.R., O.N.E.F. a trecut de sub tutela Ministerului Instrucțiunii sub cea a Ministerului Sănătății și Ocrotirilor Sociale, iar I.N.E.F. a devenit Institut Superior de Educație Fizică. Totodată., prin această Lege, statul avea sa permita manifestarea initiativei private prin infiintarea de asociatii, care se vor grupa in federatii de specialitate.

Foarte important din această Lege este articolul 41, în care se menționează:

”Manifestarea inițiativei private se va face prin asociațiuni de amatori sau profesioniste, cari se vor putea grupa în fderații de specialitate (câte una de fiecare sport), cari la rândul lor se vor grupa în uniuni de federațiuni”

Astfel, în anul 1930, a avut loc înfiintarea Uniunii Federatiilor Sportive din România (U.F.S.R.), locul Comisiilor pe ramuri de sport din F.S.S.R. luându-l Federațiile Sportive. La data înființării sale, U.F.S.R. cuprindea numai trei federații: box, tenis și fotbal, pentru ca ulterior să-și facă apariția baschetul, voleiul și natația.

Criza economica din anii 1929 – 1933 a afectat și sportul românesc, viața sportivă stagnând, în general. După încetarea crizei economice, în anul 1934 s-a înființat Oficiul pentru Educația Tineretului Român (O.E.T.R.), care și-a subordonat activitatea sportivă, doar până în 1937, când este desființată.

La 30 septembrie 1940 a luat ființă Organizația Sportului Românesc (O.S.R.) – o nouă insituție sportivă care a condus activitatea din țară noastra până în 1944. O.S.R. a desființat federatiile, creând în locul lor directorate, în care erau unite mai multe ramuri de sport și a proclamat ca sporturi de baza, atletismul și tirul, fără a se observa însă, o îmbunătățire a lor.

Să consemnăm și o altă situație din istoria Federației Române de Gimnastică. În anul 1923 se înființase Federația Română de Oină, care a avut o existență efemeră. Problema reapariției se va pune în 1937, dar activitatea fiind foartre slabă penreu a justifica crearea unei federații distincte, oina va fi anexată Federației de Gimnastică. În Adunarea Generală a UFSR, din marie 1937, maiorul I. Dimăncescu, un înflăcărat animator al jocului cu oina în armată, propune reînființarea jocului de oină. Dar, Grigore Plagino – președintele UFSR, a propus încadrarea oinei în Federația de Gimnastică, astfel că, potrivit unor documente, în 1942, va exista o ”Federație de Gimnastică și Oină”, iar în februarie 1944 este creată ”Federația Română de Gimnastică și Jocuri Naționale”.

În timpul celui de-al doilea Război Mondial, activitatea sportiva a scăzut din toate punctele de vedere, numeroase schimbări producându-se după 1944.

La 15 septembrie 1944 s-a constituit Organizația Sportului Popular (O.S.P.), vechea O.S.R. fiind desființată prin Lege, la 7 noiembrie, reinființându-se, prin Decret Regal, totodată, Uniunea Federațiilor Sportive din România (U.F.S.R.), care functiona pe lângă Ministerul Culturii. Astfel, în Monitorul Oficial, partea I, Nr. 258, din 6 Noemvrie 1944, este publicată Legea Nr. 563:

”Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României, La toţi de faţă şi viitori, sănătate. Asupra raportului d-lui Preşedinte al Consiliului de Miniştri cu Nr. 357.736 din 1944. Văzând jurnalul Consiliului de Miniştri Nr. 769 din 1944 ; În baza înaltului decret regal Nr. 1626 din 1944, Am decretat şi decretăm: DECRET-LEGE pentru abrogarea «decretului-lege privitor la desfiinţarea Uniunei Federaţiilor de Sport din România şi noul regim al sportu1ui românesc». Art. 1. Decretul-lege Nr. 3.628 din, 30 Octomvrie 1940, prin care se desfiinţează Uniunea Federaţiilor de Sport din România (U. F. S. R), se abrogă pe data promulgării prezentei Prin aceasta, se repuun în vigoare articolele 40-48 ale legii promulgate prin înalt decret regal cu Nr. 2.801 din 5 august 1929 şi publicată în Monitorul Oficial Nr. 196 din 4 Septemvrie 1 929. Art. II. Patrimoniul Organizării Sportului Românesc, revine la Uniune şi la Federaţiile Române de Sport, care prin efectul p’rezentei legi îşi dobândesc personalitatea juridică urmând a fi reînscrise în lista persoanelor juridice fără nicio formalitate. Bunurile şi drepturile Organizării Sportului Românesc existente la promulgarea legii de faţă, se menţin şi trec de drept în patrimoniul Uniunii. Art. III. Preşedinţia Consiliului de Miniştri vn. lua măsurile necesare pentru aplicarea acestei legi. Ar. IV. Toate legile şi regulamentele contrarii prezentei legi, sunt şi rămân abrogate. Dat în Bucureşti la 4 Noemvrie 1944. MIHAI / Preşedintele Consiliului de Miniştri, General de Corp de Armată Adjutant, Const. Sănătescu. Nr. 2.126”.

Urmează o perioadă suficient de tulbure, timp în care și federațiile trec prin diferite modificări organizatorice, gimnastica urmând și ea același curs, un reper, esențial, totuși, fiind organizarea, în 1947, a primului Campionat Național.

O noua schimbare a formei organizatorice a activitatii de educație fizică și sport: Organizația Sportului Popular este înlocuită de Comitetul pentru Cultura Fizica și Sport (C.C.F.S.), în urma apariției, la 26 iunie 1949, a unei Hotărâri de partid referitoare la educația fizică (”Hotărârea Biroului Politic al C.C. al P.M.R. asupra problemei stimulării și dezvoltării continue a culturii fizice și sportului”), astfel că, la 9 august 1949, în Buletinul Oficial nr. 53, a apărut Decretul nr. 329 din 2 august 1949 privind înființarea și funcționarea pe lângă Consiliul de Ministri a Comitetului de Cultura Fizică și Sport (C.C.F.S.), avându-l ca președinte pe Gh. Vidrașcu.

Conform Hotărârii amintite, în cadrul C.C.F.S. nu existau federații sportive, ele fiind înlocuite cu Inspecțiile pe ramuri de sport, acestea fiind ajutate de Comisiile Centrale, care erau ”organe voluntare”, Inspecțiile activând în cadrul Direcției Instruirii Sportive, care cuprindea ”Inspecțiile Centrale de atletism, gimnastica, tir, fotbal-handbal, volei-vele-baschet, tenis, înot, polo-turism-schi-bob, box-lupte-haltere, caiac-vâsle, hochei-patinaj, ciclism-auto-moto-călărie, rugby-scrimă-tenis de masă-popice-oină, șah”.

La 2 iulie 1957 apare ”Hotărârea Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român șia Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Române cu privire la reorganizarea mișcării de cultură fizică și sport din Republica Populară Română”, în urma căreia a avut loc o nouă reorganizare a mișcării sportive prin înființarea Uniunii pentru Cultura Fizica și Sport (U.C.F.S.),  ”organizație obștească, de masă pentru conducerea, îndrumarea și controlul educației fizice și sportului din România”.

Printre măsurile adoptate cu acest prilej, conform Articolului 5, Comisiile Centrale pe ramuri de sport revin la structura de federații sportive. Statutul U.C.F.S. stabilea că ”Federația sportivă este organul tehnic de îndrumare și control pe ramură de sport. Federația are ca organ de conducere Biroul Federal, iar ca organe ajutătoare obștești – colegiile și comisiile centrale. La nivel teritorial, Federațiile au Comisii pe ramura de sport (regionale, raionale, orășenești…”

În 28-29 iulie 1967 au avut loc lucrările Conferiței pe țară a mișcării sportive, care au adus noi modificări organizatorice, hotărându-se ca în locul U.C.F.S. să se înființeze Consiliul Național pentru Educație Fizică și Sport (C.N.F.S.), ”organ central de specialitate cu carcter obștesc”, investit de stat cu atribuții prevăzute în Legea 29, cu privire la dezvoltarea activităţii de educaţie fizică şi sport, adoptată la 28 decembrie 1967 de Marea Adunare Națională și publicată în Monitorul Oficial la 29.12.1967, Lege care va rămâne în vigoare până la 28 aprilie 2000, când a fost înlocuită de Legea nr. 69/2000.

La ”Secțiune II – Federațiile sportive”, Articolul 13, menționează: ”Federaţiile sportive sînt organe republicane de specialitate pe ramuri de sport, cu caracter obştesc. Federaţiile sportive se ocupă de dezvoltarea ramurilor de sport, exercită îndrumarea lor de specialitate, organizează sistemul competiţional republican, selecţionează şi pregătesc loturile sportive naţionale, asigură perfecţionarea cunoştinţelor profesionale ale antrenorilor. Federaţiile reprezintă ramurile de sport din Republica Socialistă România în organismele internaţionale pe ramuri de sport. Federaţiile sportive sînt persoane juridice, în condiţiile legii. Federaţiile se organizează şi funcţionează pe bază de statut propriu întocmit în conformitate cu normele generale stabilite de Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport. Federaţiile sportive îşi desfăşoară activitatea pe baza planurilor şi bugetelor proprii. Fondurile pentru asigurarea activităţii federaţiilor provin din: subvenţii acordate de Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport, încasări de la manifestaţii sportive şi alte venituri. Organul de conducere al fiecărei federaţii este comitetul federaţiei ales în conferinţa pe ţară a ramurii de sport respective. Comitetul fiecărei federaţii alege din rîndurile sale biroul federaţiei, care exercită atribuţiile acestuia între şedinţele sale, prezentîndu-i dări de seamă asupra activităţii desfăşurate…”

Trebuie subliniat, în același timp ca, sub egida Federației, activitatea se desfășura pe două planuri: gimnastica artistică și gimnastica ritmică, aceasta din urmă funcționând din 1961 și până în ianuarie 1990 ca secție în cadrul FRG, activitatea fiind coordonată de Comisia Tehnică de Gimnastică Ritmică. În ianuarie 1990, la iniţiativa unui grup de antrenoare, gimnastica ritmică devine federaţie independentă, până în anul 1997, când revine în cadrul Federaţiei Române de Gimnastică, pentru ca, din 2003, sa redevina federaţie de sine stătătoare pe plan naţional, sub numele de Federația Română de Gimnastică Ritmică. Daca gimnastica ritmica si-a construit o federatie independenta, in schimb, din 1994, forul nostru de specialitate isi alatura si gimnastica aerobica, disciplina mai nou intrata si sub egida FIG si UEG, pe parcursul anilor cu mari succese la Campionatele Mondiale, Campionatele Europene, Cupe Mondiale, Jocuri Mondiale ;i la alte competitii internationale de top.

Din punct de vedere organizatoric, în perioada la care ne referim, nu au mai fost cunoscute schimbări de structura și organizare, fiind de consemnat doar faptul că, în 1987, Federația Română de Gimnastică se afiliază la Uniunea Europeană de Gimnastică (UEG), uniunea continentală fiind creată în 1982.

După evenimentele din decembrie 1989, atunci când se înființează (și se desființează) noi structuri organizatorice ale sportului la nivel național: Ministerul Sportului, Agentia Naționale pentru Sport, Autoritatea Națională pentru Sport, Ministerul Tineretului și Sportului, se produce o schimbare importantă, cu implicații în activitatea și responsabilitatea fiecărei federații, deoarece structurile sportive vor deveni de ”drept privat sau institutii de drept public, constituite sau infiintate, dupa caz, in scopul organizarii si administrarii unei activitati sportive si care au drept obiectiv promovarea uneia sau mai multor discipline sportive, practicarea acestora de catre membrii lor si participarea la activitatile si competitiile sportive”, conform Legii nr. 29/1967 cu privire la dezvoltarea activităţii de educaţie fizică şi sport, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 200, la 9 mai 2000.

Având în vedere prevederile exprese ale Legii privind înființarea și funcționarea federațiilor (”Federațiile sportive naționale sunt structuri sportive de interes național, constituite prin asocierea cluburilor sportive și asociațiilor județene și ale municipiului București, pe ramuri de sport. Potrivit prezentei legi, federațiile sportive naționale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice și fără scop lucrativ. Dobândirea personalității juridice se face în condițiile legii. Federațiile sportive naționale se vor constitui numai cu avizul expres al Ministerului Tineretului și Sportului. Pentru o ramură de sport se poate constitui, în condițiile legii, o singură federație sportivă naționala. Modificarea statutelor sau a actelor constitutive ale federațiilor sportive naționale este supusă procedurilor prevăzute de lege, după ce s-a obținut avizul expres al Ministerului Tineretului și Sportului. Federațiile sportive naționale se organizează și funcționeaza în baza statutului propriu elaborat în conformitate cu prevederile prezentei legi și cu statutele federațiilor internaționale corespondente…”.

Drept urmare, s-a procedat la realizarea tuturor formalităților.

La 16 noiembrie are loc Adunarea Generală, care a adoptat noul Statut şi a ales Comitetul Executiv: Nicolae Vieru – preşedinte; Maria Simionescu şi Dănuţ Grecu – vicepreşedinţi; Adrian Stoica – secretar general; 11 membri.

La rândul său, Ministerul Tineretului și Sportului a emis, la 14 ianuarie 2001, Avizul de constituire și funcționare nr. 563: ”În conformitate cu Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare; În baza Hotărârii Guvernului nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000; În temeiul Hotărârii Guvernului nr. 6/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Tineretului şi Sportului; Având in vedere cererea FEDERAŢIEI ROMANE DE GIMNASTICA; Ministerul Tineretului şi Sportului avizează constituirea şi autorizează funcţionarea structurii sportive : FEDERAŢIA ROMANA DE GIMNASTICA, cu sediul in Bucureşti, str. Vasile Conta nr.16, sector 2. Ministru: Georgiu Gingăraș”

Emiterea acestui Aviz al MTS, a permis Tribunalului București, Secția a III-a Civilă, în Şedinţa publică de la 11.12.2001, să soluționeze favorabil cererea Federației Române de Gimnastică de a fi înscrisă ca persoană juridică în registrul federațiilor: ”Prin cererea inregistrată la aceasta instanţă cu nr. 36/FED/2001, petenta FEDERAŢIA ROMANĂ DE GIMNASTICĂ a solicitat autorizarea şi înscrierea sa ca persoană juridică în registrul federaţiilor, aratând că are ca obiectiv principal organizarea şi controlul asupra practicării gimnasticii pe teritoriul României la toate nivelurile. La dosar s-au depus următoarele acte: procesul verbal de constituire şi statutul federaţiei, certificate de identitate sportivă eliberate, de Ministerul Tineretului şi Sportului pentru Cluburile sportive ce constituie federaţia, dovada existenţei contului bancar privind patrimoniul iniţial al federaţiei şi ordinul Ministerului Tineretului şi Sportului nr. 632/30.11.2001 privind sediul federaţiei petente. Analizând actele depuse la dosar. Tribunalul apreciază că sunt întrunite cerinţele prev. de art.6 din O.G. nr.26/2000 privind Asociaţiile şi Fundaţiile, respectiv actul constitutiv şi statutul în formă autentică şi dovada sediului, cerinţe prev. de art. 35 din acelaşi act normativ care face trimitere la art. 6 şi urm., condiţii necesare pentru acordarea personalităţii juridice. În consecinţă Tribunalul va admite cererea şi va acorda personalitate juridică FEDERAŢIEI ROMÂNE DE GIMNASTICĂ și totodată va dispune înscrierea noii persoane juridice în Registrul Special al Federaţiilor. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE: Admite cererea formulata de petenta FEDERAŢIA ROMANĂ DE GIMNASTICĂ cu sediul în Bucureşti, str. Vasile Conta, nr.16, sect.2 şi în consecinţă : Acordă personalitate juridică FEDERAŢIEI ROMANE DE GIMNASTICĂ. Dispune înscrierea persoanei juridice în Registrul Special al Federaţiilor. Pronunţată în şedinţă publică azi 11.12.2001”.

Se poate afirma, așa dar, fără a greși prea mult, că această zi de 11 decembrie 2001, poate fi considerată o a doua ”zi de naștere” a Federației Române de Gimnastică, după 14 septembrie 1906, dacă admitem că majoritatea ulterioarelor modificări de nume și structură au fost făcute doar pe baza unor decizii politice.

Dar, indiferent de epocă, de vremuri și concepții, Federaţia a continuat sistemul de organizare şi pregătire tradiţional, iar performanţele s-au amplificat, atât la feminin, cât şi la masculin, prin munca a unor noi generaţii de talente.

În 1994, Federaţia Română de Gimnastică a organizat, la Braşov, Congresul Uniunii Europene de Gimnastică, eveniment care s-a bucurat de multă apreciere, acesta fiind şi anul introducerii oficiale a gimnasticii aerobice în cadrul activităţilor federaţiei noastre, disciplină care a urmat îndeaproape gimnastica artistică, cu rezultate prestigioase pe plan mondial şi european, România devenind deschizătoare de drumuri şi model pentru definirea conceptului acestei noi discipline sportive, prin cucerirea mai multor titluri mondiale si europeane.

În lunga sa istorie, la conducerea Federația Română de Gimnastică a avut ca președinți pe dr. Mihail Gheorghe Berceanu (1937), Constantin Stoicescu (1942), Ion Șiclovan (1960-1966), Elena Poparad (1967-1978), Constantin Peștișan, Maria Login, Ion Tripșa, Nicole Vieru (1987-2005), Adrian Stoica (din 2006), iar ca secretari generali pe Alexandru Crăciunescu (1940), Virgil Orăşanu, Robert Podlaha (1949), Lovy Francisc, Claudiu Atanasiu, Nicolae Vieru (1967-1983), Maria Loghin(1989), Adrian Stoica (1990-2005), Mircea Dumitru Apolzan (din 2006).

De-a lungul anilor, şi-au adus o contribuţie esențiala la dezvoltarea activității, a conceptelor și structurii, activând în cadrul Federației, o serie de personalităţi ca: P. Năsturel (1906 – 1922), I. Jianu (1922 – 1924), R. Voinescu (1924 – 1928), Elena Firea, Iosif Hidi, Leana Sima, Francisc Hoffman, Maria Gîrbă, Elena Ceampelea, Gheorghe Blaj, Marcel Ben, Maria Login, Magda Silviu, Vasile Chioreanu, Maria Simionescu, Mircea Lisovschi, Sonia Iovan, Atanasia Albu, Carmencita Constantin, Maria Fumea, Octavian Belu, Mariana Bitang, Dan Grecu, Olga Didilescu, Ilie Floroiu, Anca Grigoraş, Alina Drăgan, personalități care s-au impus și pe plan internațional prin activitatea desfășurată.

Din 14 septembrie 1906 și până în prezent, Federația Română de Gimnastică a parcurs un drum dificil, în pas cu dezvoltarea sportului în societate, un drum care a fost, însă, mereu ascendent, argumente aduse de rezultatele internaționale ale gimastelor și gimnaștilor români, de prezența tehnicienilor noștri în structurile internaționale sportive, cu rol determinant în progresul gimnasticii artistivce, aerobice și ritmice.