A 21-a ediţie a Campionatului Naţional de Gimnastică Aerobică

MARII ÎNVINGĂTORI AU FOST… PĂRINŢII!

Sala de la Complexul Olimpic Izvorani a găzduit întrecerile celei de a 21-a ediţii a Campionatelor Naţionale de Gimnastică Aerobică, întrecerile pentru titluri desfăşurându-se pe fondul unei atmosfere de exuberanţă, dinamism şi excelentă organizare, sportivii celor 10 cluburi oferind, la rândul lor, un spectacol al performanţei de bună calitate. Şi, pentru că orice competiţie are, cum se poate altfel?!, învingători, de data aceasta am spune că „marele trofeu” se îndreaptă spre părinţii competitorilor şi al sponsorilor – am comite o nedreptate dacă am numi pe unii şi i-am omite pe alţii – dăruiţi total pentru ca întreaga organizare să fie de nota 10. Şi a fost. Modul în care s-au manifestat se poate constitui într-o veritabilă lecţie pentru ceea ce înseamnă implicarea familiei în promovarea şi construirea sportului. Revenind la întreceri, să notăm că pe listele de start s-au aflat de la cei mai mici sportivi, aflaţi în căutarea drumului spre marile podiumuri, până la consacraţi, campioni sau medaliaţi mondiali şi europeni. Revenind la concursul propriu-zis, vom nota că Farul Constanţa s-a păstrat pe primul loc în ierarhia cluburilor, pe poziţiile următoare siuându-se UNEFS Bucureşti şi CSS Petroşani, în timp ce titlurile individuale ale seniorilor au revenit Biancăi Gorgovan şi lui Gabriel Bocşer, meritate laude fiind, de asemenea, şi pentru toţi ceilalţi învingători sau medaliaţi de la toate categoriile de concurs. Dar şi celor învinşi!

Reprezentanţi a 10 cluburi – CSM Arad, Urania Arad, Universitatea Arad, UNEFS Bucuresti, Triumf Bucureşti, Farul Constanta, CSS 1 Constanţa, CNS Cetate Deva, Gimnis Iasi, CSS Petrosani – s-au aflat în competiţie, în final Farul Constanţa conservându-şi prima poziţie obţinută şi la ediţiile anterioare (2013, 2014, 2015), plusul venind mai cu seamă de la faptul că gimnaştii constanţeni au punctat şi la nivelul seniorilor, astfel că, având un total de 221.42, puternicul club de pe Litoral s-a detaşat în fruntea ierarhiei, fiind urmat de UNEFS Bucureşti 150.80 şi CSS Petroşani 140.00.

Concursul masculin pentru titlul seniorilor a adus la rampă pe componenţii lotului naţional, cei care s-au evidenţiat şi la ultima ediţie a Campionatelor Mondiale din Coreea de Sud, Dacian Barna (Universitatea Arad) obţinând al doilea succes consecutiv (22.000), impunându-se suficient de detaşat în faţa celor de la Farul, situaţi pe locurile următoare: Lucian Săvulescu 21.350, Marian Brotei 21.250, Dacian Barna (campionul din 2014) 20.450.
În absenţa campioanei mondiale Corina Constantin, Bianca Gorgovan (Farul), cu  21.000, a revenit în fruntea ierarhiei individuale a senioarelor, după succesul din 2014, de data aceasta depăşind-o cu 0.500 pe colega sa Lavinia Panaete 20.500, poziţia a 3-a revenindui Andreei Darie (UNEFS) 20.350, ele fiind, de altfel, şi singurele care au trecut de 20.000 puncte.
Nicio schimbare în ceea ce priveşte pe titularii de la perechi, Dacian Barna, Lavinia Panaete (Farul – 20.850) rămânând în posesia titlului, cu doar 0.150 în faţa unui alt cuplu valoros, colegii de club Bianca Gorgovan, Lucian Săvulescu (20.700), bronzul fiind adjudecat de Marian Brotei, Steliana Stoenescu (CNS Cetate Deva / Farul) 20.150.
Situaţie similară şi la trio, cu Dacian Barna, Lavinia Panaete, Lucian Săvulescu, învingători în 2015, învingători în aceeaşi formulă şi la actuala ediţie.

Dar, în competiţie s-au aflat şi gimnaştii de la categoriile I, II şi III, de fapt „viitorul” gimnasticii aerobice româneşti, între ei o serie de gimnaşti deja cu nume, dar şi alţii care abia îşi fac intarea în „lumea bună” a marii performanţe: Ştefan Huştea, Teodora Cucu, Andrada Zaman, Sandra Dincă, Sarmiza Niculescu, Miruna Iordache, Bogdan Cucu, Daniel Tavoc, Nicoleta Patrichi ş.s.
De ani buni, gimnaştii aerobicii româneşti se află pe podiumul marilor competiţii, ediţia 2016 reconfirmând faptul că există resurse pentru ca rezultatele de valoare să fie în continuare accesibile.

La începutul acestor rânduri notam că la reuşita întregului eveniment şi-au adus o importantă contribuţie părinţii (voluntariat la transport, amenajat sală, decorare sală, flori, trofee, premii, ajutor juriu etc), dar şi o serie de sponsori: CorporateBaskets.ro, Brisk Gardening SRL, Centinium Distribution SRL, 3D Real Estate SRL, Daimon Club, Himalaya, Smarald Media, Viva Sport, Fabrica Flash Production, Tornado 2000, Instant Black Coffee ş.a.

Pentru rezultate, clic aici: Individual Feminin, Individual MasculinPerechi, TrioGrup