AERO – CALIFICĂRI CU SUCCES PENTRU GIMNAȘTII NOȘTRI

În orașul Zlin (Cehia) s-au desfășurat întrecerile din cadrul primei zile a celei de a 9 ediții a Open-ului Cehiei la gimnastică aerobică, la start cu aproape 700 de concurenți din Austria, Cehia, România, Slovacia, Ungaria, Italia, Grecia, Azerbaidjan, Bulgaria, Lituania, Suedia, Belarus, Rusia, în concurs aflându-se Marian Brăței, Andreea Darie și Steliana Stoenescu, componenți ai lotului național, dar și sportivii de la Urania Arad. Aproape fără excepție, gimnaștii români care au intrat în competiție în această primă zi au avut o evoluție care le-a permis să se afle permanent în dispută pentru primele poziții, făcând pasul spre finale, cu evidente perspective nu numai de a urca pe podium, dar și de a se afla printre câștigători. S-au remarcat Andreea Darie (România), Alexandra Perpelici, Francesca Morar, Daciana Neciu, Zsofia Meszar, Barbara Huber, Ana Rugină, Larisa Barna, Larisa Cuzmanov (Urania).

Andreea Darie

Duminică sunt programte finalele, într-un program care începe la ora 9.30 (ora locală) și se va încheia la 17.30, atunci când vor fi cunoscuți și noii învingători.

Alexandra Perpelici

Dacina Neciu

Francesca Morar

Pentru alte amănunte, click aici: SENIORI – IW, AG1 – IW, AG1- TR, AG2 – IW, AG2 – TR, ND2 – IW, Listă start – Duminică, 15.03.