AERO – C.M. 2014: CORINA CONSTANTIN – MEDALIE DE ARGINT

CANCUN, 28 iunie 2014. Corespondență specială de la EMANUEL FÂNTÂNEANU
Prima festivitate de premiere s-a încheiat. Cu echipa României pe treapta de argint. Dar, ziua nu s-a încheiat. Mai sunt trei finale – individual feminin, trio și dance -, trei confruntări la capătul cărora palmaresul gimnaștilor noștri poate să capete și alte culori. Și prima medalie, de argint, a cucerit-o Corina Constantin, care a avut o evoluție dintre cele mai bune, câștigătoarea Jocurilor Mondiale și a Cupei Mondiale adăugându-și în palmares încă un rezultat de valoare. Victoria a aparținut austriecei Lubov Gazov, în 2012 pe locul 3, în timp ce medalia de bronz a revenit franțuzoaicei Aurelie Joly, care a coborât o treaptă față de Sofia. De notat că Sara Moreno, deținătoarea titlului a încheiat pe locul 7.
Cea dintâi finală, așadar, a fost a fetelor, o finală puternică, cu 9 gimnaste având în vedere egalitatea din calificări, în care Corina Constantin a intrat a doua, o poziție mai mult decât  incomodă, în urma ei venind și Lubov Gazov, și Aurelie Joly, și Sara Moreno, și Yangyang Yu, ca să le numim doar pe câteva dintre aspirantele la medalia de aur. Aproape 50 de gimnaste au fost la startul inițial. Cele mai bune 8 au rămas în concurs pentru a-și disputa podiumul. Și niciuna nu a precupețit efortul, încercând să cucerească sufragiile arbitrelor. În calificări, Corina Constantin a terminat pe 3, după Aurelie Joly și Yangyang Yu.

Prin urmare, în ordine, Daiana Nazer (Argentina) 20.850 (3.200 / 9.150 / 9.000. Apoi, Corina Constantin 22.000 (D. 3.850 / A. 9.150 / E. 9.000). Lubov Gazov (Austria) 22.150 (3.800 / 9.350 / 9.000). Denitsa Parichkova (Bulgaria) 20.600 (3.400 / 8.850 / 8.350), Viktoria Titkova (Rusia) 19.700 (2.700 / 8.750 / 8.250), Roypim Ngampeerapong (Thailanda) 20.900 (3.250 / 9.100 / 8.550),  Aurelie Joly (Franța) 21.450 (3.350 / 9.300 / 8.800), Sara Moreno (Spania)  – campioana mondială de acum doi ani – 20.625 (2.950 / 9.175 / 8.500), Yangyang Yu (China) 21.100 (3.350 / 9.050 / 8.700)

Fotografii realizate cu sprijimul F64 Studio

– echipament Sony HX300