BERNA 2016 – CAMPIONATELE EUROPENE – Senioare

ELITA CONTINENTALĂ FEMININĂ ÎȘI ETALEAZĂ VALORILE
Gimnastele noastre în concurs joi, de la ora 18.00 (ora locală)

BERNA, 1 iunie 2016. Corespondență specială de la EMANUEL FÂNTÂNEANU. Fotografii de CARMEN MANDA
În PostFinance Arena temperatura este în creștere, odată cu intrarea în concurs a celor aproape 130 de junioare care-și dispută podiumurile continentale. Pentru ele, anevoiosul drum spre marea performanță a început… În același timp, senioarele își pun la punct ultimele amănunte, fiind cu gândul la startul de joi, când va debuta a 31-a ediție a Campionatelor Europene feminine, competiție care s-a născut sub luminile Sălii Floreasca din București, în 1957, pentru a avea permanent în lumina reflectoarelor pe gimnastele noastre. La întrecerile din Capitala ”Țării Cantoanelor” vor evolua  138 de senioare din 35 de țări, echipa României fiind formată din Cătălina Ponor, Anamaria Ocolișan, Silvia Zarzu, Maria Holbură și Anda Butuc, având ca antrenori pe Lucian Sandu și Adela Popa. ”Europenele” senioarelor, dincolo de disputa directă pentru medalii, oferă și un alt plan, cel al aprecierii valorii gimnastelor europene în comparație cu sportivele celorlalte continente, dacă avem în vedere concursul olimpic de la Rio.

Formația noastră de senioare, afectată de absențele Larisei Iordache (accidentată, în recuperare), Dianei Bulimar (refacere după operație), Dorei Vulcan (cu probleme la umăr, care necesită o ușoară intervenție chirurgicală), Laurei Jurca (nerestabilită) se prezintă cu o echipă ”crudă” din punct de vedere al potențialului la acest nivel competițional, dar modul cum s-a prezentat pe podiumul oficial a lăsat să se întrevadă că scepticismul nu prea își are loc. În ”fotoliul” de lider, Cătălina Ponor, care a captat întreaga atenție în cursul antrenamentului oficial, este, fără îndoială cea căreia îi revine dificila misiune a unor prestații care să confirme valoarea gimnasticii feminine românești, iar pe de alta de a-și susține colegele, dându-le acel impuls de care are nevoie orice debutantă pe scena mare.

Reprezentativa României evoluează în Subdiviziunea 4, alături de celelalte favorite: Elveția, M. Britanie, Spania, Belgia, Rusia, Italia, Germania, concursul debutând la ora 17.30 (ora locală), formula fiind 5 – 3 – 3.
Fetele noastre vor debuta la sărituri, alături de Elveția, ordinea de intrare pe aparate fiind următoarea:
SĂRITURI (ora 17.30 – ora locală): Silvia Zarzu, Anamaria Ocolișan, Cătălina Ponor, Maria Holbură, Anda Butuc
PARALELE (ora 17.57 – ora locală): Maria Holbură, Anamaria Ocolișan, Anda Butuc, Silvia Zarzu, Cătălina Ponor
BÂRNĂ (ora 18.25 – ora locală): Anda Butuc, Maria Holbură, Cătălina Ponor, Anamaria Ocolișan, Silvia Zarzu
SOL (ora 18.52 – ora locală): Maria Holbură, Silvia Zarzu, Cătălina Ponor, Anamaria Ocolișan, Anda Butuc.

Reafirmăm că va fi o luptă puternică, o concurență strânsă, iar argumente sunt destule în acest sens. La Campionatele Mondiale din 2015, gimnastele din M. Britanie au realizat premiera mondială, făcând să ”cadă” Rusia de pe podium, ceea ce anticipează un pasinant duel între cele două. Britanicile contează pe surorile Downie, alături Gabby Jupp, Claudia Fragapane și Ruby Harrold, în timp ce Rusia se bazează pe campioanele continentale și mondiale  Aliya Mustafina, Ksenia Afanasyeva și Daria Spiridonova, dar și pe fostele junioare Angelina Melnikova și Seda Tutkhalyan. Conform specialiștilor în ”pronosticuri”, titlul se va decide între cele două amintite, dar și lupta pentru bronz va fi cât se poate de ascuțită. În absența Olandei, care a trimis doar două gimnaste, iar cele mai bune sportive din Germania și Italia se menajează pentru Jocurile Olimpice, pare a se lăsa un culoar de ”alergare” pentru Franța – cu Marine Brevet, Loan His și Marine Boyer -, Elveția – în formație cu deținătoarea titlului la individual compus, Giulia Steingruber – , Belgia, care o va testa pe noua senioară Nina Derwael, care revine după o accidentare la mână. Și, desigur, România, care pornește cu ambiția de a marca revenirea după ratarea calificării la J.O., ca urmare a nefericitelor situații în care s-au aflat fetele noastre.

Din punct de vedere individual, trebuie urmărite, de asemenea, Vasiliki Millousi (Grecia), Zsofia Kovacs (Ungaria), Filipa Martins (Portugalia), Kim Bui (Germania), Martina Rizzelli (Italia), Ana Perez (Spania) ș.a., bineînțeles și pe gimnastele noastre fără excepție.
În ceea ce privește podiumurile, la actuala ediție se va porni din acest punct, așa cum a fost anul trecut:
Sărituri: 1. Maria Paseka (Rusia), 2. Giulia Steingruber (Elveția), 3. Ksenia Afanasyeva (Rusia)
Paralele: 1. Daria Spiridonova (Rusia), 2. Becky Downie (M. Britanie), 3. Sanne Wevers Olanda)
Bârnă: 1. Andreea Munteanu (România), 2. Becky Downie (M. Britanie), 3. Claire Martin (Franța)
Sol: 1.Ksenia Afanasyeva (Rusia), 2. Claudia Fragapane (M. Britanie), 3. Giulia Steingruber (Elveția)

Programul senioarelor la actuala ediție a Campionatelor Europene (ora locală):
Joi, 2 iunie 2016 – Calificări
10.00 – 11.50 Subdiviziunea 1
12.10 – 14.00 Subdiviziunea 2
15.20 – 17.10 Subdiviziunea 3
17.30 – 19.20 Subdiviziunea 4: Elveția, România (sărituri), M. Britanie, Spania (paralele), Belgia, Rusia (bârnă), Italia, Germania (sol)
Sâmbătă, 4 iunie 2016
17.00 – 18.50 Finală echipe
Duminică, 5 iunie 2016
11.00 – 13.45 Finale pe aparate

Pentru alte amănunte, click aici: Lista start senioare