Campionatul European de gimnastică artistică, 19 – 24 aprilie 2017

”Am fi cu toţii mândri, nu doar pentru Cluj şi Transilvania, ci şi pentru România…”

Organizarea în cele mai bune condiții a Campionatului European de gimnastică artistică 2017, programat a se desfășura la Cluj-Napoca, în perioada 19 – 24 aprilie, constituie una dintre preocupările majore ale Federației Române de Gimnastică, un important partener în realizarea acestui obiectiv fiind autoritatea locală.  Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, s-a întâlnit cu președintele Federatiei Române de Gimnastică, Adrian Stoica, și cu secretarul general al forului nostru de specialitate, Mircea Apolzan, pe agenda discuțiilor fiind o serie de aspecte referitoare la implicarea factorilor locali, cu accent  în a găsi soluțiile optime pentru rezolvarea unor probleme de infrastructură. La discuții a participat și prorectorul Universitatii ”Babes-Bolyai” din Cluj, Dan Lazar, cu care s-au stabilit, de asemenea, detalii ale unui parteneriat  între FRG și prestigioasa unitate de învățământ clujeană.
Am avut o discuție consistentă cu președintele și secretarul general al  Federației Române de Gimnastică în privința găsirii unei soluții de infrastructură, adică o sală necesară pentru încălzirea sportivilor înaintea intrării în concurs la Campionatul European de gimnastică din 2017, care va avea loc la Cluj-Napoca. Practic, Primaria și-a asumat asigurarea acestei infrastucturi și, având în vedere standardele internaționale, vom achizitiona o sală-balon încălzită, cu toate condițiile impuse, care va fi amplasată în vecinătatea Sălii Polivalente, iar de acolo, printr-un tunel, gimnaștii vor avea acces direct la sala de concurs… Cluj este tot România şi este pregătit să organizeze şi să primească competiţii internaţionale de mare anvergură, inclusiv un Campionat European de gimnastică. Pentru mulţi ani de aici înainte, Sala Polivalentă din Cluj va fi cea mai bună pentru mari evenimente. Pardoseala se poate demonta şi repune pentru orice sport, inclusiv gimnastică. Există cubul de transmisii ca în NBA, unic în România, dar şi toate facilităţile, inclusiv posibilitatea să extindem capacitatea până la 10.000 de locuri. Sala Polivalentă din Cluj este nu doar construită şi funcţională, dar şi deja acreditată de federaţii internaţionale“, a declarat primarul municipiului, Emil Boc.
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a afirmat, de asemenea, că sala din oraş, de 7.200 de locuri, nu s-ar “face de ruşine” cu organizarea evenimentului, iar Municipalitatea este pregătită pentru cofinanţare.
Publicul clujean este nu doar iubitor de sport, ci şi avizat, ar primi cu bucurie un eveniment atât de important ca acest Campionat European de Gimnastică. Am fi cu toţii mândri, nu doar pentru Cluj şi Transilvania, ci şi pentru România. Cred că nu ne-am face de ruşine la Cluj cu Sala Polivalentă şi organizarea, avem experienţă deja cu Capitala Europeană a Tineretului din 2015 şi suntem pregătiţi pentru orice… Octavian Bellu şi Mariana Bitang sunt monştrii sacri ai gimnasticii româneşti. Nadia Comăneci, Emilia Eberle, Sandra Izbaşa şi fetele de acum, dar şi antrenorii lor merită tot respectul nostru. Sunt convins că de la Cluj România s-ar relansa ca o putere mondială, mai ales în perspectiva olimpică
În ceea ce privește parteneriatul cu Universitatea ”Babes-Bolyai” acesta se referă cu precădere la posibilitatea utilizării, pe durata Campionatului European din 2017, a celor două săli ale Universității din Parcul Babeș, aflat la câteva sute de metri de Sala Polivalentă.

Preşedintele Federațieri Române de Gimnastică, Adrian Stoica, a spus la rândul său:  “Cu fiecare zi, Campionatele Europene 2017 bat la ușă, solicitând o activitate extrem de diversificată pentru asigurarea unei platforme de desfășurare conform standardelor internaționale. Este și motivul pentru care ne-am aflat, din nou, la Cluj, pentru a discuta cu factorii de decizie locali. Ceea ce este important de subliniat este faptul că am găsit nu numai o deschidere totală în a identifica cele mai bune căi de depășire a tuturor obstacolelor  – și nu sunt puține -, dar și un entuziasm molipsitor și în ceea ce privește întreaga atmosferă și dorință de a organiza această foarte importantă competiție europeană, după 60 de ani din nou în România.  Sala în sine e foarte OK, foarte bună, se pretează oricărei competiţii de gimnastică, chiar şi de nivelul unui Campionat Mondial, pentru organizarea căruia sala de competiţie trebuie să aibă minimum 6.000 de locuri. Un punct important în planul general de organizare îl constituia găsirea unor variante optime pentru sălile de antrenament și încălzire. În urma discuțiilor, foarte eficiente și aplicate, au fost identificate soluțiile, astfel că se poate merge mai departe în ceea ce privește celelalte aspecte organizatorice, pentru ca în aprilie 2017 să fim gata de… concurs! Și nu oricum!”.

Sala Polivalentă din Cluj-Napoca a fost inaugurată oficial, în octombrie 2014. Este omologată pentru baschet, volei și handbal, dar poate găzdui competiții internaționale de box, arte marțiale, gimnastică, scrimă, tenis de masă, tenis sau badminton. Sala dispune de scaune retractabile și de un cub video cu LED-uri, de cinci pe trei metri, similar cu cele folosite in campionatul american de baschet, NBA, care permite redarea transmisiilor in direct a competitiilor sportive. Arena poate găzdui 7 227 spectatori, dar se poate extinde până la 10.000 de locuri. Este situată pe Aleea Stadionului, la intersecția dintre strada Uzinei Electrice și Splaiul Independenței, în proximitatea Cluj Arena și aproape de Sala Sporturilor Horia Demian. Sala Polivalentă are un regim de înălțime 1S+P+3E și este prevăzută la interior cu anexele sportive și tehnice aferente, iar la exterior cu o parcare pe un nivel cu 445 de locuri și o piațetă pentru accesul publicului dinspre Splaiul Independenței.

Informații: Mediafax