Campionatul Național al Cluburilor Sportive Școlare – Buzău 2018 (GAF)

Buzău, 20 aprilie 2018 – Clubul Sportiv Școlar Buzău, cu sprijinul Inspectoratului Sportiv Județean și Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportivului, a organizat în perioada 16 – 19 aprilie 2018 Campionatul Național al Cluburilor Sportive Școlare la gimnastică artistica feminină.

Junioare 1, nivel 6 (n. 2004)

În concursul celor mai complete gimnaste,Alexandra Patriche (CSȘ1 Constanța 1) s-a impus fără prea mari probleme, ea fiind și cea care a dominat clasamentele pe aparate, la sărituri, paralele și sol. Doar bârna a revenit colegei ei de echipa, Gabriela Toader. Tot la această categorie de vârstă, au participat în afara concursului și câteva sportive legitimate la Școala Sportivă Speranța Chișinău, din Republica Moldova. Dintre acestea, Laura Damian a obținut cele mai bune rezultate.

Junioare 2, nivel 4 (n. 2006)

Prima poziție în clasamentul pe echipe a revenit Clubului Sportiv Școlar 1 Constanța, reprezentat în concurs de Shakira Catargiu, Andreea Preda, Amalia Petre și Evelina Oprea. Cea mai bună gimnastă pe patru aparate s-a dovedit a fi Amalia Petre de la Constanța, în timp ce în topul clasamentelor pe aparate le regăsim pe Iulia Trestianu (CSȘ Focșani), la sărituri și sol, pe Amalia Petre (CSȘ1 Constanța) la paralele și pe Evelina Oprea (CSȘ1 Constanța) la bârnă.

Junioare 2, nivel 3 (n. 2007)

Echipa Colegiului Național Sportiv ”Cetate Deva”, avându-le în componență pe Ioana Danciu, Amalia Ghirgoarță, Timea Crișan și Timea Krizbai, a câștigat concursul pe echipe al nivelului 3, în timp ce la individual compus și pe aparate, Roberta Radu (CSȘ Dinamo București) și Amalia Ghirgoarță (CNS Cetate Deva 1) și-au împărțit primele poziții.

Junioare 3, nivelul 2 (n. 2008)

Clubul Sportiv Școlar 1 Constanța a dominat competitia nivelului 2, impunându-se atât la nivel de echipa, grație evoluțiilor Mariei Broască, Alexandrei Florea, Biancăi Voicu, Adelinei Nour și Teodorei Stoian, cât și la individual compus prin Bianca Voicu. În ierarhia pe aparate, Alexandra Florea (CSȘ1 Constanța) s-a impus la sol, Ana-Maria Stancu (CSȘ Buzău) la sărituri, Teodora Stoian (CSȘ1 Constanța) la paralele si Adelina Nour & Maria Broască (CSȘ1 Constanța) la bărnă.

Junioare 3, nivel 1 (n. 2009)

Bianca Bold, Ayana Luca, Ana-Maria Mihăescu și Izabela Stroe, legitimate la Clubul Sportiv Școlar Steaua București, au reușit să se claseze pe prima poziție în competiția pe echipe, în timp ce la individual compus, Ana-Maria Mihăescu, a dublat rezultatul de la echipe cu încă o medalie de aur. Solul a revenit Biancăi Bold (CSȘ Steaua București), săriturile Anei-Maria Mihăescu (CSȘ Steaua București), paralelul lui Beatrice Irimescu (CSȘ Bârlad), iar bărna a fost câștigată de Alessia Sapariuc (CSȘ1 Constanța).

Rezultatele complete pentru toate categoriile de vărstă pot fi consultate pe site-ului Clubului Sportiv Școlar Buzău, aici.

Podiumurile de premiere au fost dominate de sportivele programului ”Țară, țară vrem campioane”, susținut și sponsorizat de OMV Petrom.