Evenimente

AEROBIC – Gimnaștii noștri la ”Tokyo Suzuki World Cup”

Debutând în 1990, Tokyo Suzuki World Cup a devenit una dintre cele mai importante competiții internaționale ale gimnasticii aerobice. Ajuns acum în fața celei de a 26-a ediții, programat, sâmbătă și duminică, în Ota City General Gymnasium, concursul reunește gimnaști și gimnaste din 24 de țări, România fiind una dintre participantele de tradiție și de valoare. După foarte buna comportare de la Baku, la ”prefața” Jocurilor Europene, componenții noului lot național se vor afla la startul primului examen deosebit de dificil al anului, pe podiumul din Tokyo urmând să evolueze Gabriel Bocser, Bianca Gorgovan, Lavinia Panaete, Dacian Barna și Lucian Săndulescu, însoțiți de antrenoarea Maria Fumea, membră a Comitetului Tehnic al FIG, precum și de Alina Drăgan, arbitru internațional, membră a Comitetului Tehnic al UEG.
[ Citeste mai mult ]


ASIANA PENG, operată la CENTRUL de MEDICINĂ SPORTIVĂ ACIBADEM FULYA din Istanbul

Parteneriatul dintre Centrul de Medicina Sportiva Acibadem Fulya din Istanbul și Federația Română de Gimnastică se dovedește a fi, în continuare, unul fructuos, având în vedere preocupările permanente și speciale ale forului nostru de specialitate, ale colectivelor de antrenori în ceea ce privește sănătatea sportivilor, a rezolvării tuturor problemelor ce apar în acest plan la un înalt nivel de profesionalism, pentru a nu se afecta activitatea de înaltă performanță a gimnaștilor și gimnastelor noastre. Un ultim exemplu s-a consumat zilele trecute, Asiana Peng fiind operată în cadrul Centrului de Medicina Sportiva Acibadem Fulya.
[ Citeste mai mult ]


La Reșița, a doua ediţie a ”Memorialului Virgil Achim”

Cea de-a doua ediţie a ”Memorialului Virgil Achim” a avut loc sâmbătă, 28 martie, la Reşiţa, în sala Clubului Sportiv Şcolar. Au participat peste 30 de gimnaşti de la CSS 1 Timişoara, CSS Lugoj, DacroGym Oradea şi CSS Reşiţa, evenimentul reprezentând o verificare utilă a gimnaştilor înaintea participării la Campionatele Naţionale şcolare de la Buzău, din 7-8 aprilie. Deşi au fost acordate note pentru verificarea sportivilor, nu au fost alcătuite ierarhii, toţi participanţii primind la final medalii, iar antrenorilor le-au fost acordate plachete.
[ Citeste mai mult ]


Doha FIG World Challenge Cup: LAURA JURCA, DIANA BULIMAR, ANDREI MUNTEAN – de 5 ori pe podium

Întrecerile din cadrul etapei FIG World Challenge Cup, desfășurate la Doha, s-au încheiat, în program figurând ultimele cinci finale pe aparate, în fiecare dintre acestea fiind prezenți și gimnastele și gimnaștii noștri. Conform unei frumoase tradiții de a se afla de fiecare dată pe podiumul întrecerilor din Capitala Qatarului, sportivii români au continuat evoluțiile de bună calitate, astfel că, în a doua zi, au urcat de trei ori pe podiumul de premiere: Laura Jurca – locul 2 la sol, Diana Bulimar – locul 3 la bârnă, Andrei Muntean – locul 3 la paralele, celelalte poziții fiind: sărituri – 4. Andrei Muntean, 7. Marius Berbecar, paralele – 8. Marius Berbecar, bară – 4. Cristian Bățagă, 8. Vlad Cotuna, bârnă – 4. Laura Jurca. Acestor rezultate li se adaugă și poziția secundă a Dianei Bulimar (paralele) și locul 3 al lui Andrei Muntean (inele), performanțe din prima zi a finalelor. 
[ Citeste mai mult ]


Doha Challenge Cup: DIANA BULIMAR – locul 2 (paralele), ANDREI MUNTEAN – locul 3 (inele)

Etapa de la Doha a FIG World Challenge Cup, pentru a 8-a oară în Capitala Qatarului, a avut în program finalele primei zile, gimnaștii noștri fiind prezenți în două din cele cinci: Diana Bulimar și Laura Jurca – paralele, Andrei Muntean – inele. La capătul unor evoluții bune, Diana Bulimar s-a situat pe locul secund, Andrei Munteanu a ocupat locul 3, iar Laura Jurca a încheiat pe poziția a 4-a.
[ Citeste mai mult ]


Doha World Challenge Cup – GIMNAȘTII NOȘTRI ÎN 7 FINALE

În cunoscuta ”Aspire Academy for Sports Excellence” din Doha (Qatar) au început întrecerile celei de a 8-a ediții a FIG World Challenge Cup, la care iau parte 123 de gimnaști și gimnaste din 33 de țări, între care și gimnaștii noștri Diana Bulimar și Laura Jurca (antrenor Lucian Sandu), Marius Berbecar, Cristian Bățagă, Vlad Cotuna, Andrei Muntean (antrenori Ioan Suciu, Ștefan Gall). FIG World Challenge Cup este o competiție individuală, pe aparate, cu participarea a maximum doi de țară, pe baza invitațiilor adresate finaliștilor Campionatelor Mondiale 2014 și celor mai buni 8 din clasamentul Cupei Mondiale 2014. După calificările ce au avut loc miercuri, cei mai buni 8 la fiecare aparat au promovat în finale, programate joi și vineri, între finaliști aflându-se și reprezentanții noștri: paralele, bârnăDiana Bulimar, Laura Jurca;  solLaura Jurca, ineleAndrei Muntean, sărituri, paraleleMarius Berbecar, Andrei Muntean, barăCristian Bățagă, Vlad Cotuna.
[ Citeste mai mult ]


Turneul Maeștrilor – ANDREEA MUNTEANU INVINGĂTOARE la BÂRNĂ și LOCUL 2 la SOL

Cea de a 39-a ediție a Turneului Maeștrilor, etapă în cadrul FIG Challenge Cup, a reunit la start o serie de gimnaste și gimnaști dintre cei mai cunoscuți, majoritatea în plină pregătire și pentru apropiatele Campionate Europene de la Montpellier. În concursul fetelor s-au aflat și reprezentantele noastre Andreea Munteanu, care a fost prezentă și la ediția trecută, și Andreea Irodon la debut în lumea bună a senioarelor. Anul trecut, Andreea Munteanu se întorcea de la Cottbus cu un loc 3 (bârnă) și 5 (sol), pentru ca la ediția din acest an să se afle printre cele mai bune din competiție, încheind învingătoare la bârnă și pe poziția secundă la sol, fiind una dintre cele doar două gimnaste care s-au aflat de două ori pe podiumul de premiere.
[ Citeste mai mult ]


”Turneul Maeștrilor” de la Cottbus – ANDREEA MUNTEANU, în finală la bârnă și sol

În Lausitzer Arena din Cottbus au continuat întrecerile din cadrul celei de a 39-a ediții a ”Turneului Maeștrilor”, etapă și în cadrul FIG Challenge World Cup, în competiție aflându-se și gimnastele noastre Andreea Munteanu și Andreea Iridon. Programul celei de a doua zile a calificărilor a cuprins ultimele 5 aparate, fetele evoluând la bârnă și sol, iar băieții la sărituri, paralele și bară, o foarte bună comportare având Andreea Munteanu, care a terminat pe primul loc la bârnă și pe poziția secundă la sol, devenind acum una dintre marile favorite ale celor două aparate.
[ Citeste mai mult ]


GIMNAȘTII NOȘTRI, PE RUTA COTTBUS ȘI DOHA

A rămas mai puțin de o lună până la debutul Campionatelor Europene, pe drumul spre Montpellier aflându-se, însă, două concursuri foarte puternice, ambele și în cadrul FIG World Challenge Cup: Cotbus (19 – 22 martie) și Doha (25 – 27 martie), competiții la care se vor afla și gimnaștii noștri, componenți ai loturilor naționale. La Cottbus, în concurs deja, sunt Andreea Iridon și Andreea Munteanu (antrenor Cristian Moldovan), în timp ce la Doha, în Aspire Dome, vor fi  Diana Bulimar și Laura Jurca (antrenor Lucian Sandu), Marius Berbecar, Cristian Bățagă, Vlad Cotuna, Andrei Muntean (antrenori Ioan Suciu, Ștefan Gall). Întrecerile de la Cottbus au debutat cu primele 5 aparate, între care și concursul fetelor la paralele, cu Indreea Iridon, care s-a situat pe poziția a 11-a.
[ Citeste mai mult ]


CAMPIONATELE EUROPENE se apropie: AU FOST ANUNȚATE LOTURILE

UP DATEForul continental a dat publicitîții lista înscrierilor nominale pentru Campionatele Europene 2015, diferite modificări putând fi efectuate ca urmare a unor cauze diverse INSCRIERI NOMINALE – C.E. 2015

Cu fiecare zi, ne apropiem tot mai mult de noua ediție a Campionatelor Europene, programate între 11 și 19 aprilie, la Montpellier, fiind cea de a 6-a ediție individuală, după punerea în aplicare a noului format, în 2005, în iulie, la Debrecen. În momentul de față, conform Regulamentelor forului continental, s-a încheiat procedura de înscriere nominală, astfel, că, rând pe rând, fiecare participantă și-a anunțat gimnastele și gimnaștii cu care intenționează să acceadă pe podiumurile de premiere. În ceea ce ne privește, Federația Română de Gimnastică a transmis, la rându-i, numele sportivilor pentru Montpellier 2015:
FEMININ: Larisa Iordache, Diana Bulimar, Laura Jurca, Andreea Iridon
MASCULIN: Cristian Bățagă, Marius Berbecar, Vlad Cotuna, Andrei Muntean, Andrei Ursache, Andrei Groza
[ Citeste mai mult ]




Pagina 31 din 116« Prima...10202930313233405060...Ultima »