CLUJ-NAPOCA SE PREGĂTEȘTE SERIOS PENTRU CAMPIONATELE EUROPENE 2017

Georges Guelzec (Franța), președintele UEG, și  Kirsi Erofejeff-Engman (Finlanda), director general, în vizită la Cluj

În perioada 19 – 23 aprilie 2017, Federația Română de Gimnastică va găzdui pe gimnaștii Europei, pentru prima mare competiție după Jocurile Olimpice 2016, de la Rio, cea de a 7-a ediție individuală a Campionatelor Europene. Aproximativ 300 de sportivi sunt așteptați pentru aceste ”europene” istorice, prilej de a celebra și cea de a 60-a aniversare a primelor Campionate Europene feminine, care au debutat în 1957 și care are au fost organizate la București, în Sala Floreasca. A fost și motivul pentru care, în aceste zile s-au aflat la Cluj, pentru o evaluare a planurilor referitoare la CE 2017 și pentru convorbiri cu reprezentanții Federației Române de Gimnastică și ai Municipalității Cluj, președintele UEG, Georges Guelzec, și Kirsi Erofejeff-Engman, director general.
Cluj- Napoca, al doilea oraș al României, găzduiește în aceste zile și Campionatele Naționale, Sala Polivalentă oferind, astfel, reprezentanților UEG, Georges Guelzec (Franța), președintele forului continental, și  Kirsi Erofejeff-Engman (Finlanda), director general, un bun prilej de a vedea o ”avanpremieră” a ceea ce se va petrece în aprilie viitor.

Emil Boc, Adrian Stoica, Kirsi Erofejeff-Engman, Georges Guelzec

Cei doi înalți oaspeți ai Uniunii Europene de Gimnastică au avut întrevederi fructuoase cu reprezentanții forului nostru de specialitate, Adrian Stoica, președinte, Mircea Apolzan, secretar general, Anca Grigoraș, director tehnic și membră a Comitetului Tehnic feminin al UEG, precum și cu primarul municipiului Cluj, Emil Boc, un entuziast susținător al evenimentului programat în 2017.

Mircea Apolzan, Anca Grigoras, Georges Guelzec, Kirsi Erofejeff-Engman, Adrian Stoica

Au fost vizitate sălile de antrenament, arena competițională, hotelurile și restaurantele, totul lăsând impresia unui plan bine gândit din acest punct de vedere, dar și în ceea ce privește rețeaua de transport între diversele puncte oficiale sau aeroport sau celelalte facilități necesare pe timpul evenimentului.
Comitetul Local de Organizare este pe poziții, iar pregătirile în plină desfășurare. Mulțumim…”, a fost concluzia vizitei realizată la Cluj de Georges Guelzec (Franța), președintele UEG, și  Kirsi Erofejeff-Engman (Finlanda), director general.