Conferință de Presă:

”ÎN CIUDA TUTUROR DIFICULTĂȚILOR,
GIMNASTICA ROMÂNEASCĂ VA CONTINUA SĂ FIE ÎN PRIM-PLANUL PERFORMANȚEI…”

Federația Română de Gimnastică a organizat o Conferință de Presă în cadrul căreia au fost abordate o serie de probleme privind situația acestei discipline, precum și perspectivele ca gimnastica să se păstreze în rândul sporturilor de elită. Au participat Adrian Stoica, președintele FRG, Mircea Apolzan, secretar general, Dan Grecu, vicepreședinte FRG, Anca Grigoraș, antrenor federal, Lucian Sandu și Ioan Suciu, antrenori coordonatori ai loturilor, membri ai Comitetului Executiv al FRG, Nicolae Vieru, președinte de onoare al FRG, Cătălina Ponor, Larisa Iordache și Marian Drăgulescu, colectivele tehnice ale loturilor.

Președintele Adrian Stoica a analizat contraperformanța de la Turneul Preolimpic de la Rio de Janeiro, unde s-a ratat calificarea cu echipa feminină și masculină la JO 2016, și a răspuns întrebărilor privind actuala situație din gimnastică românească, aducând, totodată, clarificări în ceea ce privește atacurile formulate la adresa federației.
Sunt și lucruri obiective și mă refer la situația nefastă a accidentărilor. Deși în ultimii trei ani, fetele au beneficiat de un colectiv medical pasionat, de excepție, întreruperea antrenamentului din cause medicale este cel mai păgubos factor din sportul nostru. Și nu am pățit-o numai la fete, ci și la băieți, care, la CM 2015 de la Glasgow, nu au putut să se bazeze în echipă pe o parte din gimnaștii de care aveau nevoie. La Rio, băieții au depășit cu patru puncte rezultatul de la Glasgow. A îmbunătăți performanța echipei cu patru puncte în mai puțin de șase luni spune mult pentru cei care cunosc gimnastica, dar din păcate nu a fost suficient. Această situația nefastă a accidentărilor nu s-a oprit la Glasgow, ci a continuat. Eram calificați dacă Larisa Iordache și Laura erau sănătoase. Pot spune însă că acest lucru nu schimba situația de fond. Mai amânam situația actuală cu încă un ciclu olimpic, dar declinul este real și se datorează unui cumul de factori. Mă refer la lipsa antrenorilor la bază, care au preferat să plece în străinătate, la lipsa de resurse la bază, mă refer la cluburi, la lipsa de motivare a sportivilor și antrenorilor rămași în țară”.
Adrian Stoica a adăugat că a avertizat COSR că echipa feminină pleacă la turneul preolimpic de la Rio de Janeiro cu ”handicap” și că necalificarea nu ar fi trebuit să ia prin surprindere forul olimpic: ”A spune că cineva a fost luat prin surprindere, nu mi se pare cel mai nimerit lucru. Aș vrea să răspund și unor acuzații aduse în absență. Președintele COSR mă acuză personal și public, repet în absență, de lipsă de capacitate managerială. Dar ar fi mai util, mai convingător, după ce și domnia sa ar demonstra un mare succes. Până atunci însă, împreună cu echipa care este de foarte mulți ani în FRG, noi am mai demonstrat câte ceva. Ca orice om de bun simț am de învățat cât trăiesc, dar aș prefera să învăț de la oameni care au demonstrat și ei la rândul lor ceva. Am o senzație că primesc sfaturi despre slăbit de la un antrenor de fitness care cântărește 150 kg”.  În legătură cu acest diferend cu COSR, în speţă cu Alin Petrache, preşedintele forului, este vizibil că, în acest moment, în tot acest schimb de replici este ceva “ mai degrabă personal“, deoarece acuzele sunt complet nefondate, lipsite de suport și, în dese cazuri, neadevărate.
Una dintre întrebări s-a referit la șansele de calificare pentru încă o gimnastă la concursul individual de la Jocurile Olimpice 2016.  ”Regulamentele de calificare ale Federației Internaționale de Gimnastică sunt extrem de riguroase, tot ce se întâmplă în situația oricărui fel de renunțare, inclusiv în ceea ce privește acordarea wild-card-ului sau al locului destinat Comisiei Tripartite. Sigur, noi am făcut un demers la FIG, dintr-un simplu motiv de etică sportivă, deoarece singurele medalii care nu se califică sunt cele de la individual compus. Mai mult, singura situație care există în acest moment, în calificări, este cea a Larisei Iordache. Am mari îndoieli, dar vom vedea ce răspunde FIG și în situația în care vom primi un răspuns o să-l facem și public… Gimnastica românească nu este în niciuna din situațiile prevăzute în aceste criterii de acordare a wild-card-urilor”. Președintele FRG a oferit și un exemplu, al slovenului Aljaz Pegan, campion mondial în 2005 și vicecampion mondial la bară fixă în 2006 și 2007, care a solicitat, dar i s-a refuzat, un wild-card pentru JO 2008 de către FIG.

În acest moment, România are dreptul să înscrie o singură gimnastă în concursul individual de la JO 2016 și selecția se va face dintre cele mai bune sportive ale, momentului, Larisa Iordache și Cătălina Ponor. ”Ele trebuie să facă față și Campionatelor Europene și pregătirii pentru JO. Eu am avut o discuție și cu Cătălina și cu Larisa. Ele vor participa la un «concurs» între ele pentru a demonstra cine are cele mai mari șanse de a putea reprezenta cel mai bine România la JO. Fetele vor participa la niște concursuri în străinătate, pentru a fi evaluate și de arbitri neutri. Nu e un proces simplu, de azi pe mâine, fiecare dintre cele două are «bastonul de mareșal». Fiecare dintre cele două știe că își dorește să fie cea mai puternică și asta este un avantaj’‘, a precizat președintele FRG, care a adăugat că același proces va avea loc și în cazul selecției pentru gimnastul care îl va însoți pe Marian Drăgulescu la JO 2016.
Președintele Adrian Stoica a oferit explicații și celor care insistă în angajarea unui antrenor străin la lotul feminin. ”Nu cred că este cea mai bună soluție din multe puncta de vedere. Una este și aceea financiară. Este extrem de complicat să aduci un antrenor străin și să-l plătești cu 3 – 4000 Euro, dar să-i păstrezi și pe antrenorii care lucrează la lotul național cu 4 – 500 Euro pe lună. Și deontologic nu este cea mai bună soluție. Moraș și chiar în plan ethnic al pregătirii”. Preşedintele FR de Gimnastică a semnalat cu această ocazie și faptul că în gimnastica românească sunt din ce în ce mai puţin antrenori, în condiţiile în care salariul unui debutant este de 750-800 de lei, iar un antrenor cu categoria I câştigă 1.700 lei”. Adrrian Stoica a mai semnalat și “gafa” fostului ministru al educației, Daniel Funeriu, care, în urmă cu aproximativ 4 ani, a dat o Ordonanţă, prin care a decis să nu se mai ”antreneze în cuplu”, scoțând practic normarea în cuplu. “Zeci de ani doar aşa s-au obţinut rezultate. Cu toate intervenţiile noastre pentru a schimba acest lucru, pentru a se reveni la forma inițială, cu toate că ni s-a dat dreptate, nu s-a întâmplat nimic“.
Comitetului Executiv al FRG, întrunit marți, a decis ca postul de antrenor coordonator al lotului național feminin să fie ocupat în continuare de Lucian Sandu până la JO 2016, iar la băieți a fost reconfirmat Ioan Suciu.
Gimnasta Cătălina Ponor, triplă campioană olimpică la Atena și dublă medaliată la JO 2012, a acceptat «concursul» cu Larisa Iordache pentru desemnarea reprezentantei noastre la JO 2016 și este de acord ca sportiva cu cele mai mari șanse la podiumul olimpic să participe la Rio de Janeiro. ”Este o concurență normală. Eu cu Larisa oricum ne încurajam una pe alta, iar cine o să fie cea mai bună o să plece mai departe. Ne-am fi dorit amândouă să fim acolo și ne-am fi dorit foarte mult să ne putem încuraja și susține personal la Rio, însă dacă așa este legea, nu avem ce să facem”. Septupla campioană europeană a admis că va fi dezamăgită dacă nu va merge la Rio de Janeiro, însă îi va ura succes Larisei Iordache dacă va câștiga acest drept: ”Nu va fi o dezamăgire, dar probabil mă va durea, pentru că am luptat și am încercat să trec peste problemele de sănătate, am încercat să ajut echipa. Am luptat pentru echipă și pentru acest loc cu echipa la Olimpiadă. Însă dacă ea va fi mai bună, s-o ajute Dumnezeu să fie sănătoasă, să rămână sănătoasă și să poată aduce o medalie României”. Tripla campioană olimpică va participa la Campionatele Europene de la Berna (1-5 iunie) și are ca obiectiv un podium cu echipa: ‘‘Este foarte mult de lucru, iar eu din a doua zi din care am reintrat în sală am început să adaug deja elemente pe fiecare aparat. Trebuie să merg la Europene… Așa cum mi-am asumat un risc, un eșec, cum s-a întâmplat la Rio, așa o să-mi asum pe mai departe. Am spus că merg până la capăt… Voi merge până la capăt. Vreau să venim pe podium cu echipa. Personal îmi doresc să fiu sănătoasă și cu siguranță vor veni medalii și rezultate’‘.
Larisa Iordache, cvintuplă campioană europeană, a apreciat că o concurență cu Cătălina Ponor ar fi productivă pentru alegerea celei mai bune gimnaste care să ne reprezinte la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Dubla vicecampioană mondială s-a accidentat la mână la începutul lunii martie și a suferit o intervenție chirurgicală la Viena care a scos-o din cărți pentru turneul preolimpic de la Rio de Janeiro. ”Este o luptă de echipă, pentru că ne încurajăm reciproc, suntem alături una de cealaltă. Este un moment productiv în sală când o vezi pe cealaltă că face mai bine și vrei și tu să faci și mai bine, chiar dacă este colega ta”. Larisa Iordache, 19 ani, se pregătește acum pentru participarea la ”Europenele” de la Berna (1-5 iunie) și speră să ajute echipa, chiar dacă nu va atinge cel mai ridicat nivel al ei. ”Eu nu am stat nicio clipă, chiar după operație când am venit în țară, am și intrat în sala de gimnastică, m-am antrenat, am făcut forță, chiar dacă nu îmi place, și se va vedea la Europene. Eu sper din tot sufletul să merg la Europene. Atâta timp cât mi s-a spus ieri că pot începe să fac recuperare, să pot mișca mâna și să mă pun pe picioare ca lumea în integrale și să intru cât mai bine posibil în formă. Eu sper să ajung acolo nu chiar la cea mai bună evoluție a mea, dar sper să fiu bine. Sperăm să fim sănătoase și cred că orice este posibil. Deocamdată am un disconfort la paralele, am încă tija la mână, însă mă voi obișnui și sper să fie bine”.

În ciuda unei perioade deosebit de dificile prin care trece, gimnastica românească nu se ”predă” și crede că va depăși acest moment și va rămâne unul din sporturile de prim-plan.

Autor: Teodor Ciobanu (Agerpres), membru Comisia de Presă FRG
Foto: Angelo Brezoianu (Agerpres) si FRG