Cupa Dinamo 2018 – ediţia I

Bucureşti, 20 mai 2018 – Sala de gimnastică din cadrul clubului Dinamo Bucureşti a fost în weekend gazda primei ediții a cupei “Dinamo” la gimnastică artistică feminină.

Competiția este dedicată gimnastelor cu vârsta cuprinsă între 7 şi 12 ani şi a fost organizată în principal ca un test intern al clubului Dinamo, în perspectiva Campionatelor Naţionale de junioare. Pe parcurs, în următorii ani, planul este acela de a extinde competiţia pentru a permite o participare mai largă, la nivel naţional.

Anul acesta, în cadrul Cupei Dinamo, printre micuţele gimnaste participante am regăsit şi câteva sportive din programul “Ţară, ţară vrem campioane”, susţinut de OMV Petrom.