Două clasări în top 5 pentru Andrei Muntean la Cupa Mondială de la Doha

DOHA, Qatar, 26 martie 2018 – În perioada 21 – 24 martie 2017, Aspire Dome a fost gazda celei de-a XI-a ediție a Cupei Mondiale individuale de gimnastică artistică, organizate la Doha.

România a fost reprezentată în concurs de un număr de 6 sportivi: 2 la feminin (Anamaria Ocolișan și Maria Holbură) și 4 la masculin (Andrei Muntean, Adelin Kotrong, Vlad Cotuna și Cristian Bătagă. Dintre aceștia, doar Andrei Muntean și Cristian Bățagă s-au calificat in finalele pe aparate.

Din nefericire, Cristian Bătagă nu a putut continua concursul din cauza unei accidentări suferite la tendonul ahilian al piciorului stâng. Investigațiile medicale au arătat ruptura tendonului, iar Bățagă a fost supus unei intervenții chirurgicale chiar la Doha.

În finalele pe aparate, Andrei Muntean s-a clasat pe locul al patrulea la paralele și pe locul al cincelea la inele.

Rezultate complete – click aici.