Federația Română de Gimnastică a dat publicității Buletinul Informativ 2015

Federația Română de Gimnastică a dat publicității ”Buletinul Informativ 2015”, care se constituie nu numai într-un important document informațional, dar și într-un instrument de lucru cu valoare de actualitate, având în vedere ”cuprinsul”. Forul nostru de specialitate continuă, astfel, tradiția de a pune la dispoziția cluburilor, tuturor tehnicienilor și nu numai, o platformă anuală menită a oferi posibilitatea îmbunătățirii activității, de a cunoaște și acționa mai bine în folosul dezvoltării acestui sport.
Buletinul 2015 cuprinde, printre altele, informații referitoare la Structurile sportive afiliate (date statistice, adrese. Participarea la Campionatele Naționale etc), Calendarul intern și internațional pe anul în curs, componența Loturilor Olimpice și Naționale la toate nivelurile, Lista arbitrilor federali și internaționali, Primii 10 sportivi ai anului 2014, dar și alte date utile, cu trimitere la obligațiile financiare 2015 (taxe, cotizații, amenzi, termene de plată) etc.
Conținând și alte informații referitoare la gimnastica artistică și gimnastica aerobică, Buletinul 2015 rămâne unul din importantele mijloce de comunicare și promovare, oferind o imagine mai complexă a activității la nivelul federației, al cluburilor și secțiilor afiliate.

Pentru mai multe amănunte, click aici: Buletin Informativ 2015