În Aspire Dome, FIG Challenge Cup Series – Doha 2016

În prima zi a finalelor, la paralele: 7. Dora Vulcan, 8. Diana Bulimar
Sâmbătă, în concurs Cătălina Ponor (bârnă), Diana Bulimar și Dora Vulcan (sol)

Prima zi a finalelor FIG Challenge Cup Series, care se desfășoară la Doha (Qatar), a avut in program evoluțiile fetelor la sărituri și paralele și pe cele ale băieților la sol, cal și inele, cu multe prestații de bună calitate. Între cele mai bune 8 la paralele s-au aflat și reprezentantele noastre Dora Vulcan și Diana Bulimar, care au încheiat pe locurile 7, respectiv 8, ele urmând a se afla și în finala de la sol, în a doua zi a finalelor (sâmbătă, de la ora 16.30 – ora locală), atunci când va avea loc și ultima apariție a specialistelor la bârnă, cu Cătălina Ponor cea mai bună în calificări.
Dacă săriturile feminine s-au încheiat cu succesul scontat al campioanei europene Giulia Steingruber (14.712), urmată de slovenele Teja Belak (14.337) și Tjasa Kysselef (14.087), atenția s-a îndreptat către paralele, finală în care s-au aflat Diana Bulimar și Dora Vulcan.

Din păcate, ambele, cu o evoluție sub ceea ce au arătat în calificări, n-au reușit să se afle printre candidatele la un loc spre zona podiumului, dovedindu-se, încă o data, că acest aparat reprezintă un punct nevralgic.

Cu toate acestea, au și circumstanțe atenuante, dacă avem în vedere că pentru Dora Vulcan acest concurs a reprezentat debutul în lumea mare a gimnasticii, la Doha făcând pasul spre juniorat și spre responsabilitatea unei prestații la nivelul senioarelor de elită – să nu omitem faptul că s-a calificat și în finala de la sol -, în timp ce Diana Bulimar vine și ea după lungă perioadă de inactivitate internațională concurențială. În calificări, Dora Vulcan a fost cotată cu 13.400 (5.0 / 8.400), de această dată a coborât cu 0.400, ca urmare a unei execuții sub cea precedent, ceea ce a echivalat cu locul 7. La rândul ei, Diana Bulimar – în calificări 13.650 (5.5 / 8.150) – a ratat exercițiul, astfel că a primit doar 11.925 (5.3 / 6.625), încheind pe locul 8.

Pe prima poziție în faza anterioară, tot pe aceeași a terminat concursul suedeza Jona Adlerteg, la o distanță de 0.675 de a doua clasată Rebeca Andrade (Brazilia), tot pe locul secund și în calificări: 14.925 – 14.250, ele fiind singurele care au trecut granița celor 14.000 puncte. În ceea ce privește ultima treaptă a podiumului, o schimbare de locuri între Filipa Martins (Portugalia), acum pe 3, și Zsofia Kovacs (Ungaria). Gimnasta suedezî nu a participat la Ceremonia de premiere, intrând imediat sub control medical, probabil,având în vedere problemele sale la genunchi.

1. Jona Adlerteg Suedia 6,6 8.325 14.925
2. Rebeca Andrade Brazilia 5,9 8.350 14.250
3. Filipa Martins Portugalia 5,6 8.025 13.625
4. Zsofia Kovacs Ungaria 5,9 7.550 13.450
5. Argyro Afrati Grecia 5,6 7.575 13.175
5. Vasiliki Millousi Grecia 5,2 7.975 13.175
7. Dora Vulcan România 5 8.000 13.000
8. Diana Bulimar România 5,3 6.625 11.925
9. Farah Mahmoud Qatar 4,1 5.925 10.025

Vom mai nota și faptul că, în afară de concurs, a evoluat și gimnasta Farah Mahmoud (Qatar), eleva antrenorului Răzvan Șelariu, fostul nostru campion ocupându-se acum, asemenea și lui Marius Urzică (implicat și el în organizarea competiției), de sportivii din țara gazdă. De asemenea, la paralele, arbitra Vasilica Agop s-a aflat în juriul de concurs (D1).

Competiția băieților a programat prime 3 finale, câștigători fiind:  sol – Hypolito Diego (Brazilia) 15.175; cal – Merdinyan Harutyun (Armenia) 15.675, inele – Petrounias Eleftherios (Grecia) 15.875

Sâmbătă, 26 martie, de ora 16.30 (ora locală), sunt programate ultimele finale feminine (bârnă, sol) și masculine (sărituri, paralele, bară).

Gimnastele noastre, prezente în ambele finale, intră în ordinea: bârnă – 1. Cătălina Ponor; sol – 3. Diana Bulimar, 7. Dora Vulcan.

Pentru rezultate finale, click aici: Feminin – SarituriFeminin – ParaleleMasculin – SolMasculin – CalMasculin – Inele