J.O. 2012 – Flavius Koczi, locul 7 in finala la sarituri

        LONDRA, 6 august (Corespondenta speciala de la TEODOR CIOBANU – Agerpres)
        Luni, ziua a doua a finalelor pe aparate, s-a incheiat cu concursul la sarituri, in care sud-coreeanul Yang Hak Seon a dat un veritabil recital, reprezentantul nostru Flavius Koczi incheind competitia pe locul 7.
        Executand o saritura cu dificultate 7,4, cea mai mare, precum si o a doua, mai putin grea, dar aproape perfecta (9,6 nota la executie), sud-coreeanul Yang Hak Seon a obtinut titlul olimpic cu un total de 16,533 p, pe locul 2 situandu-se rusul Denis Abliazin – 16,399, pozitia a 3-a a podiumului revenindu-i ucraineanului Igor Radivilov – 16,316 p.
        Singurul reprezentant al Romaniei prezent in finalele pe aparate luni, Flavius Koczi, a evoluat in nota obisnuita a lotului nostru masculin la actuala editie, campionul european en-titre la acest aparat, ocupand locul 7, cu 15,633 p. Pentru prima saritura, cu dificultate 7.00,  Koczi a primit 16,100, dar a doua a fost ratata complet, desi, in prima faza arbitrii nu si-au dat seama de executia foarte slaba (doar 2 suruburi in loc de 3), notand cu peste 16.000. Dupa vizionarea video a executiei, nota la dificultate a scazut dramatic – de la 7,00 la 6,2 -, ajungand la 15,166, ceea ce explica media finala.
         Iata clasamentul la sarituri masculin: 1. Yang Hak Seon (Coreea de Sud) – 16,533, 2. Denis Ablazin (Rusia) – 16,399, 3. Igor Radivilov (Ucraina) – ]6,316, 4. Tomas Enrique Gonzalez Sapulveda (Chile) – 16,183, 5. Samuel Mikulak (SUA) – 16,050, 6. Isaac Botella Perez (Spania) – 15,866, 7. Flavius Koczi (Romania) – 15,633, 8. Kristian Tomas (Marea Britanie) – 15,533

Flavius Koczi

        Dupa competitie, Flavius Koczi a declarat:  ”E dezamagitor. Ma asteptam la mai mult, dar nu mi-am facut treaba nici aici. Nu mai am cuvinte. Noi am fost toti bine pregatiti, ne asteptam la mult mai mult, nu stiu ce s-a intamplat cu noi, pentru ca nu am demonstrat nimic aici si imi pare rau. Poate trecem printr-o perioada mai proasta, pentru ca am mai luat medalii, si la Europene, dar se pare ca la Olimpiada ne ocolesc medaliile”.
         Cu 16,116, punctajul cu care a cucerit aurul european la Montpellier, Koczi ar fi obtinut doar locul 5, in aceasta finala olimpica incheiata cu succesul oarecum previzibil al campionului mondial Yang Hak Seok: ”Era foarte greu sa prind podiumul, e adevarat. A fost o finala extrem de grea, s-a vazut si la notele finale. Deocamdata pot spune ca asta imi este valoarea. Mai am de lucrat si sper ca pe viitor sa evoluez mai bine”.
        Desi are doar 24 ani, Koczi priveste cu circumspectie prezenta sa la viitoarea Olimpiada, din 2016. ”Nu pot sa spun acum, astept sa ajungem acasa, o sa discutam toti impreuna cu colectivul si vedem ce se va intampla”
        Asa cum a promis, Flavius Koczi a explicat si motivul pentru care nu a mai intrat la individual compus, aceasta situatie fiind cauzata de  lipsa de orientare la coborarea de la bara fixa, care ii putea aduce o accidentare grava.
Inca din calificari, la bara fixa, Koczi a trait acest inconvenient pentru prima oara in cariera sa de gimnast, si a fost nevoit sa renunte la coborarea de pe aparat, pentru a nu se accidenta: ”Am avut niste probleme cu coborarile, nu am mai putut sa fac coborarea la bara fixa din lipsa de orientare. E greu de inteles pentru cei care nu inteleg gimnastica, nu este o chestiune medicala, ci una de orientare. Vrei sa faci o coborare si vii altcumva, numai in picioare nu. Nu merita sa risc sa fac finala la individual compus, pentru ca puteam sa ma accidentez. Puteam sa pierd celelalte finale, dar putea fi ceva si mai grav. S-a intamplat ca gimnasti sa cada in cap si, Doamne fereste, nu am vrut sa risc. Nu mi s-a mai intamplat pana acum, in prima zi la calificari am sarit jos de pe bara, cand a aparut aceasta problema si nu am mai putut sa continui in felul acesta”.
        Koczi a adaugat ca intotdeauna a evoluat la individual compus, chiar daca nu avea nicio sansa si problema de orientare ivita la Londra a fost cea care l-a fortat sa nu mai concureze. ”Nu am renuntat niciodata la concursul de individual compus, chiar daca nu aveam sanse, am concurat la 6 aparate ca sa ajut cat pot de mult echipa. Imi pare rau ca a trebuit sa se intample aici la Olimpiada, sa gresesc si in calificari si sa ma retrag de la individual compus”. Gimnastul intentioneaza ca pe viitor sa nu mai concureze la 6 aparate si sa se specializeze strict pe 3 sau 4. ”Imi pare rau ca nu am reusit sa fac un rezultat bun la sol si sarituri, unde am avut finale, dar cu siguranta acesta era ultimul meu concurs in care mai faceam 6 aparate. Ma voi specializa pe 3-4 aparate, in functie de cum are nevoie echipa”.

 

Arthur Nabarrete Zanetti / Iordan Iovtchev

        O mare surpriza s-a consemnat in concursul de la inele, care s-a incheiat cu succesul brazilianului Arthur Nabarrete Zanetti, care a produs un veritabil soc, invingandu-l pe campionul olimpic si cvadruplul campion mondial Chen Yibing (China), de altfel, si unul, si celalat fiind extrem de surprinsi de rezultat, Zanetti de victorie, Chen de infrangere, dupa acum au si declarat la finalul competitiei! Sa mai notam ca, la randul sau, Iordan Iovtchev (Bulgaria) a scris o veritabila pagina de istorie in gimnastica olimpica, la 39 de ani, presedintele forului de specialitate din tara vecina, pentru a 6-a oara la Jocurile Olimpice, obtinand calificarea in finala de la inele, in care a avut o prestatie mult aplaudata de cei 17 000 de spectatori de la North Greenwich Arena.
        Final fericit si pentru Alyia Mustafina (Rusia) la paralele, ea revenind in prim-plan dupa o accidentare extreme de serioasa la ligamente, invingand-o pe campioana de la Beijing, He Kexin (China), medaliile de bronz revenind britanicei Beth Tweddle, care a obtinut astfel prima sa medalie olimpica a carierei. In schimb, Victoria Komova, medalie de argint la individual compus si la echipe, a ocupat locul 5.

        Pentru mai multe amanunte, click aici: Rezultate inele – finala masculin, Rezultate sarituri – finala masculin, Rezultate paralele – finala feminin