Juniori III: Norbert Marcu (CSS Lugoj), patru victorii în finalele pe aparate

Campionatele Naționale ale juniorilor III, desfășurate la Buzău, cu participarea gimnaștilor de la cluburile din Sibiu, Brașov, Buzău, București, Tg. Mureș, Lugoj, Timișoara, Cluj, Bistrița, Reșița, Sf. Gheorghe, Arad, Oradea ș.a., s-au încheiat odată cu disputarea finalelor pe aparate, titlurile revenind, cu o singură excepție, micilor gimnaști de la C.S.S. Lugoj, în prim-plan cu Norbert Marcu, învingător la patru aparate (inele, sărituri, paralele, bară), ceilalți campioni fiind Iustin Mihai (C.S.S. Buzău – sol) și Mark Cîrlig (C.S.S. Lugoj – cal).
Întrecerea finalelor pe aparate din cadrul Campionatelor Nationale ale juniorilor III a fost dominată, așa dar, în ansamblu, de sportivii de la CSS Lugoj, care au câștigat un total de 9 medalii, partea ”leului” fiind adjudecată de Norbert Marcu, cu 6 medalii, celor patru titluri, adăugându-le și o poziție secundă la cal și una pe locul 3 la sol, alături de el remarcându-se și Mark Cîrlig și Mihai Iustin, învingători la sol, respectiv cal, dar și Bryan Wohl (Dacro-Gym Oradea), Adrian Ciobanu (CSS Dinamo București), Răzvan Mikloș (CSS Lugoj), Iustin Giriada (CSS Dinamo București), Mihai Stalinescu (CSS Steaua), Alexandru Marcu (CSS Lugoj).
Peste puțină vreme, în perioada 30 – 31 mai 2014, la Buzău, se vor întâlni junioarele III pentru desemnarea noilor campioane, în timp ce Campionatul Național al echipelor feminine de junioare va avea loc la Onești (19-21 iunie).