La Constanța, Cupa OMV Petrom

În Sala Sporturilor din Constanța a avut loc Cupa „OMV Petrom” la gimnastică artistică, întrecere organizată de Fundaţia „Casa Campionilor”, în parteneriat cu Federaţia Română de Gimnastică. La startul competiţiei s-au aliniat 167 de sportive dintre cele 200 de fetițe selecţionate în 2014 în cadrul Proiectului Naţional de Selecţie pentru gimnastica feminină „Ţară, ţară, vrem campioane”. Micuțele gimnaste se antrenează în cadrul cluburilor din Constanța, Deva, Onești, Timișoara, Focşani, Arad, Bârlad, Focșani, Galați și București, Steaua, Dinamo și CSȘ 2.
A fost un concurs foarte reușit, cu multe speranțe pentru viitor, care a lăsat să se întrevadă faptul că va crește o generație valoroasă, care va asigura continuitatea performanțelor. Desigur, drumul este încă lung, foarte lung dacă avem în vedere vârsta micilor gimnaste, născute în 2006 – 2009, dar plin de speranțe…”, ne spunea Anca Grigoraș, director tehnic în cadrul FRG.
În timp ce Octavian Bellu, prezent la Constanța alături de Mariana Bitang, declara că „Gimnastica românească avea nevoie de mult timp de un astfel de proiect. Ne bucurăm că un privat a înțeles acest imperativ și a acceptat să susțină financiar acest Proiect Național de Selecție. Este un proiect ambițios, iar dorința noastră cea mai mare este aceea să regăsim peste câțiva ani viitoarele campioane selecționate în cadrul acestui program”.

S-au evidențiat fiind pe podium, Maneca Sabrina (Farul Constanta) – de 4 ori învingătoare, Radu Roberta (CSS Dinamo Bucuresti), Damian Rut Naomi (CSG Focsani), Leonida Erika (Steaua București) – Avansați I; Popa Luiza, Petre Corina (Farul), Daria Berar (CSM Arad), Patriche Alexandra, Toader Gabriela (CSS 1 Constanța) – Avansați II; Gogoașe Erika (CSS 1 Timișoara) – 4 succese, Popa Lorena, Bălan Ilinca (CSS Bârlad), Mamele Cristina (Dinamo București)  – Începători I; Ghiogoarță Amalia – victorioasă pe linie, Polhac Amalia (CSS 1 Timișoara), Condrei Sara (CNS Cetate Deva) – Începători II, dar și echipele CSS 1 Constanța (Începători I) și CSS 1 Timișoara ( Începători II).

Pentru alte amănunte, clik aici: Cupa Petrom – Constanta