La Haguenau: FRANȚA – ROMÂNIA (junioare) 163.900 – 164.400

În cadrul pregătirilor pentru Campionatul European de junioare, programat în PostFinance Arena din Berna, în perioada 1 – 5 iunie, concomitent cu întrecerile senioarelor, în localitatea Haguenau, echipa de junioare a României a întâlnit formația similară a Franței. Olivia Cîmpian, Ioana Crișan, Alisia Botnaru, Carmen Ghiciuc, Denisa Golgotă și Laura Iacob (antrenori Nicolae Forminte, Liliana Cosma și Florin Cotuțiu) au reușit un meritoriu succes în fața gazdelor: 164.400 – 163.900, la rândul ei Ioana Crișan fiind a doua în ierarhia la individual compus.
În noul Complex Sportiv al orașului, inaugurat în 2015 și care poartă numele celui mai titrat campion mondial al automobilismului (de 9 ori!) și fost gimnast, Sebastian Loeb, născut în Haguenau, formațiile de junioare ale Franței și României și-au testat nivelul de pregătire înaintea ”europenelor”, colectivele de tehnicieni ale celor două formații apelând la:
FRANȚA – Lorette Charpy , Assia Khnifass , Alison Lapp, Janna Mouffok , Morgane Ossyssek , Mélissa Poitreau
ROMÂNIA – Olivia Cîmpian, Ioana Crișan, Alisia Botnaru, Carmen Ghiciuc, Denisa Golgotă, Laura Iacob

Gimnastele noastre au debutat la sărituri (42.400), ceea ce le-a permis să obțină un avans de două puncte față de sportivele franceze, aflate la sol (40.450). Scorul avea să se echilibreze, mai mult, gazdele să obțină un ușor avantaj general, aceasta ca urmare a unei prestații fără convingere la paralele (din nou!) din partea gimnastelor noastre: 81.100 – 82.550. Cum, și pentru sportivele franceze paralelele s-au dovedit a fi aparatul problemă, echipa română a revenit la conducere, după bârnă: 122.850 – 122.450, avantaj total minim păstrat și după ultimul aparat:  164.400 – 163.900.
De altfel, iată și cele două ”linii” ale echipelor, scorurile consemnate fiind suficient de elocvente în ceea ce privește evaluarea de ansamblu pe fiecare aparat:

1. România 42.400 38.700 41.750 41.550 164.400
2. Franța 41.100 39.900 41.450 40.450 163.900

Dintre cele 5 componente ale echipei noastre, doar Ioana Crișan a făcut toate cele patru aparate, ea situându-se pe locul secund, cu un total de 54.400 (13.800 / 12.650 / 14.050 / 13.900), după Lorette Charpy (54.900) și înaintea franțuzoaicei Morgane Osussek (51.500), de fapt singurele trei cu evoluție integrală. Denisa Golgotă a fost cea mai bună la sărituri (14.650), iar Ioana Crișan la sol (13.900) româncele lăsând, în schimb, adversarelor  să se impună la paralele (Lorette Charpy – 14.150 / cea mai mare notă a noastră: Carmen Ghiciuc 13.200) și bârnă (Alisson Lapp – 14.250 / Ioana Crișan – 14.050, a doua notă).
În concluzie, o verificare utilă pentru tinerele noastre gimnaste, care, la Berna, vor avea de înfruntat o nouă generație de tinere talente cu o ridicată cotă valorică.

Pentru alte amănunte, click aici: Franta – Romania (junioare)

Foto: Ludovic Behe – Haguenau