temp
temp
temp
temp
temp
temp
temp
temp
temp
1
2
3
4
5
6
7
8
9


La “International Junior Team Cups 2016” – echipa României, locul 27

Ediția a 21-a a turneului “International Junior Team Cups 2016” a reunit în ”Sporthalle am Weißenseer Weg 51” din Berlin, 38 de echipe din 25 de țări, o competiție care se situează pe drumul evaluărilor pregătirii pentru Campionatele Europene de la Berna (25 – 29 mai). La start au fost prezenți și juniorii noștri Alexandru Bănicioiu, Iosif Cristea, Eduard Gavrilă și Rafael Szabo, însoțiți de antrenorul Cornel Burduhosu. Echipa României s-a situat pe locul 27, cu un total de 217.650, la mare distanță de primele trei, Elveția, China, Rusia.
[ Citeste mai mult ]


JUNIORII LA ”INTERNATIONAL TEAM CUP” DE LA BERLIN

Pentru ediția a 21-a prestigiosului “International Junior Team Cups 2016”, care va avea loc vineri și sâmbătă (8 și 9 aprilie) în ”Sporthalle am Weißenseer Weg 51” din Berlin, și-au anunțat participarea 38 de echipe din 25 de țări, concursul speranțelor gimnasticii masculine având loc cu mai puțin de două luni înaintea Campionatelor Europene de la Berna (25 – 29 mai), acesta constituindu-se ca un moment important în planurile de pregătire ale colectivelor tehnice pentru confruntarea din mai. La start se vor afla și juniorii noștri Alexandru Bănicioiu, Iosif Cristea, Eduard Gavrilă și Rafael Szabo, însoțiți de antrenorul Cornel Burduhosu și arbitrul Sebastian Bratan.
[ Citeste mai mult ]


Triunghiularul feminin Belgia – România – Germania

Echipa României – locul secund
Diana Bulimar – locul 3 la individual compus


În localitatea belgiană Mouscron, într-o atmosferă deosebit de plăcută, cu o organizare de top, s-a desfășurat triunghiularul feminin Belgia – România – Germania, pentru toate echipele un ultim test în regim de concurs internațional înainaintea abordării Turneului Preolimpic de la Rio (16-17 aprilie), ultima posibilitate de a prinde unul din cele 4 locuri disponibile pentru Jocurile din vară. Prima poziție a revenit Belgiei, cu un total de 222.900, pe locurile următoare situându-se România (Cătălina Ponor, Dora Vulcan, Diana Bulimar, Silvia Zarzu, Andreea Iridon, Maria Holbură), cu 219.200, și Germania 215.250, gazdele fiind și cele care au dominat și individualul compus – prin Axelle Klinckaert și Laura Waem -, pe treapta a treia podiumului situându-se Diana Bulimar.
[ Citeste mai mult ]


SUCCES PE LINIE AL JUNIOARELOR ÎN MECIUL CU BELGIA

Echipe: România – Belgia 164.350 – 153.500.

Individual compus: 1. Carmen Ghiciuc, 2. Alisia Botnaru, 3. Ioana Crișan.

Ziua de duminică, 3 aprilie, a fost una plină pentru gimnastica noastră feminină, cu ambele echipe – junioare și senioare – în concursul de la Mouscron (Belgia), pentru cele ”mici” o confruntare cu echipa similară a gazdelor, ambele în pregătire pentru noua ediție a campionatelor continentale, de la Berna, din început de iunie, senioarele într-un ultim test înaintea importantului și dificilului Turneu Preolimpic de la Rio (16 – 17 aprilie), în compania formațiilor Belgiei și Germaniei, și ele cu gândul la locurile rămase libere pentru J.O. În deschiderea spectaculului, în sala Complexului Sportiv Site Motte, au evoluat speranțele gimnasticii de mare performanță din Belgia și România, antrenorii Nicolae Forminte și Liliana Cosma apelând pentru această întâlnire la Olivia Cimpian, Carmen Ghiciuc, Ioana Crișan, Denisa Golgotă și Alisia Botnaru. La final, fetele noastre s-au impus cu 164.350 – 153.500, ele ocupând și primele 5 locuri în clasamentul individual compus, pe podium urcând, în ordine, Carmen Ghiciuc, Alisia Botnaru și Ioana Crișan.
[ Citeste mai mult ]


DUMINICĂ, 3 APRILIE, GIMNASTELE NOASTRE, ÎN BELGIA

Senioarele: Belgia – România – Germania
Junioarele: Belgia – România

”SOLD OUT. La compétition se déroulera à guichet fermé, aucun ticket ne sera vendu sur place!” – anunță Federația Belgiană de Gimnastică, doar cu câteva zile înaintea triunghiularului feminin de senioare Belgia – România – Germania și a întâlnirii de junioare Belgia – România, ambele concursuri programate în localitatea Mouscron, duminică 3 aprilie. Această competiție se înscrie ca un test foarte serios pentru participante, toate trei în linie dreaptă pentru Turneul Preolimpic de la Rio, decisv pentru calificarea la întrecerile din august. Se vor afla la Mouscron, la finalul săptămânii senioarele Cătălina Ponor, Maria Holbură, Diana Bulimar, Andreea  Iridon, Silvia Zarzu, Laura Jurca, Dora Vulcan (antrenori: Lucian Sandu, Adela Popa), precum și junioarele Olivia Cimpian, Carmen Ghiciuc, Teodora Crișan, Alexandra Mihai, Denisa Golgotă, Alisia Botnaru (antrenori: Nicolae Forminte, Liliana   Cosma).
[ Citeste mai mult ]


La Reșița, a 4-a ediție a ”Memorialului Virgil Achim”

Gimnaști din Timișoara, Lugoj și Reșița au fost la startul unei noi ediții a ”Memorialului Virgil Achim”, competiție ajunsă la cea de-a patra ediție, organizată de Clubul Sportiv Școlar Reșița, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin. Întrecerea a fost găzduită de Sala de gimnastică a Clubului Sportiv Școlar Reșița și a reunit sportivi la categoriile a III-a (nivel 1 și 2) și a II-a (nivel 3). Întrecerea a fost o verificare utilă pentru toți sportivii, mai ales că se apropie Campionatul Național Școlar, care va avea loc în perioada 21-24 aprilie, la Buzău.
[ Citeste mai mult ]


FIG Challenge Cup Series – Doha 2016

CĂTĂLINA PONOR – ÎNVINGĂTOARE LA BÂRNĂ. DIANA BULIMAR – LOCUL SECUND LA SOL

Punct final în FIG Challenge Serie, care a avut loc pentru a 9-a oară consecutiv la Doha (Qatar), la start cu 111 sportivi din 33 de țări, gimnastica românească fiind reprezentată de Cătălina Ponor, Diana Bulimar și Dora Vulcan, fiecare, într-un fel sau altul, la (re)intrarea în elită. Concursul s-a înscris, de asemenea, și ca un important test înaintea Turneului Preolimpic de la Rio, din mijlocul lui aprilie. La finalul competiției, așa cum, de altfel, ne-au obișnuit reprezentanții noștri în confruntările din Aspire Dome, am consemnat din nou locuri pe podium, de această data, din motivele amintite, având o valoare în plus. Cătălina Ponor și-a făcut o foarte frumoasă reintrare internațională impunându-se la bârnă, Diana Bulimar și-a reconfirmat posibilitățile, încheind pe poziția secundă la sol, în timp ce prea puțin experimentata, dar talentata Dora Vulcan, a făcut față unui concurs exigent, fiind prezentă în două finale (paralele și sol), ceea ce nu este deloc puțin.
[ Citeste mai mult ]


În Aspire Dome, FIG Challenge Cup Series – Doha 2016

În prima zi a finalelor, la paralele: 7. Dora Vulcan, 8. Diana Bulimar
Sâmbătă, în concurs Cătălina Ponor (bârnă), Diana Bulimar și Dora Vulcan (sol)

Prima zi a finalelor FIG Challenge Cup Series, care se desfășoară la Doha (Qatar), a avut in program evoluțiile fetelor la sărituri și paralele și pe cele ale băieților la sol, cal și inele, cu multe prestații de bună calitate. Între cele mai bune 8 la paralele s-au aflat și reprezentantele noastre Dora Vulcan și Diana Bulimar, care au încheiat pe locurile 7, respectiv 8, ele urmând a se afla și în finala de la sol, în a doua zi a finalelor (sâmbătă, de la ora 16.30 – ora locală), atunci când va avea loc și ultima apariție a specialistelor la bârnă, cu Cătălina Ponor cea mai bună în calificări.
[ Citeste mai mult ]


În Aspire Dome din Doha – FIG Challenge Cup Series

CĂTĂLINA PONOR – PRIMUL LOC AL CALIFICĂRILOR la BÂRNĂ.

DIANA BULIMAR și DORA VULCAN, în FINALĂ la PARALELE și SOL.

În Aspire Dome din Doha (Qatar) au început întrecerile din cadrul FIG Challenge Cup Series, la startul căreia se află 111 gimnaști și gimnaste din 33 de țări, competiție care, pentru cei mai mulți dintre participanți, se înscrie ca un test deosebit de important în cadrul pregătirilor pentru apropiatele evoluții din cadrul Concursului Preolimpic de la Rio, ultima șansă de a obține biletele pentru marea confruntare din vară. La startul acestei a 9-a ediții care are loc la Doha se află și Cătălina Ponor, Diana Bulimar și Dora Vulcan. Ziua de joi, 24 martie 2016, a fost consacrată calificărilor, fetele noastre intrând la paralele, bârnă și sol, la toate consemnându-se calificări în finale. CĂTĂLINA PONOR va pleca, sâmbătă, din ”pole-position, ea impunându-se categoric la bârnă, în timp ce DIANA BULIMAR și DORA VULCAN au reușit calificarea în finalele de la paralele și sol.

UP DATE
Azi și mâine au loc finalele concusului din cadrul FIG Challenge Cup Serie care are loc la Doha.
Vineri, 25 martie, de la ora 17.00 (ora locală) finalele feminine (sărituri, paralele) și masculine (sol, cal, inele).
Fetele noastre, în finala de la paralele,  vor intra în concurs pe pozițiile: 5 – Diana Bulimar, 9 – Dora Vulcan.
Sâmbătă, 26 martie, de ora 16.30 (ora locală), sunt programate ultimele finale feminine (bârnă, sol) și masculine (sărituri, paralele, bară).
Gimnastele noastre, prezente în ambele finale, intră în ordinea: bârnă – 1. Cătălina Ponor; sol – 3. Diana Bulimar, 7. Dora Vulcan
Click aici, Liste start: Feminin – SarituriFeminin – ParaleleFeminin – BarnaFeminin – SolMasculin – SolMasculin – CalMasculin – IneleMasculin – SarituriMasculin – ParaleleMasculin – Bara


[ Citeste mai mult ]


Azi, start în FIG World Challenge Cup – Doha 2016

111 gimnaste (44) și gimnaști (67) se vor afla, începând de azi, la startul FIG World Challenge Cup – concurs numai pe aparate -, care are loc pentru a 9-a oară consecutiv la Doha (Qatar), între competitoare fiind și reprezentantele noastre Cătălina Ponor, Diana Bulimar și Dora Vulcan, însoțite de antrenorul Lucian Sandu.
Azi, în prima zi, au loc calificările, finalele de 8 fiind programate vineri și sâmbătă.
Gimnastele noastre vor intra în competiție astfel:
[ Citeste mai mult ]




Pagina 28 din 163« Prima...10202627282930405060...Ultima »