Summer Training Camp @ Onești, 31 august – 6 septembrie 2019

București, 30 august 2019 – Federația Română de Gimnastică anunță organizarea primei ediții a Summer Training Camp, eveniment dedicat gimnasticii aerobice românești și organizat sub egida programului național ”Hai cu noi în țara campionilor!”

În cadrul acestui eveniment, găzduit de Onești în perioada 31 august – 6 septembrie 2019, vor fi organizate și dezvoltate două tipuri de activități: (1) Tabără de pregătire pentru sportivii juniori din cadrul cluburilor afiliate FRG (13 – 16 ani); (2) Curs național de perfecționare a antrenorilor.

Pentru prima acțiune programată, Tabăra de pregătire, Federația Română de Gimnastică a invitat câte trei sportivi de la fiecare club afiliat, în baza recomandărilor antrenorilor, oferind totodată șansa participării și celorlalți sportivi interesați, in baza unei taxe de participare.  Cele 10 cluburi prezente în Tabăra sunt: ASCM Dunărea Giurgiu, CSM Arad, LPS Cetate Deva, CSȘ1 Constanța, CS Farul Constanța,CSȘ Petroșani, CS UNEFS, CSȘ Triumf, CS Universitatea Arad și CSG Gimnis Iași.

În ceea ce privește cursul național de perfecționare a antrenorilor, temele urmărite vor puncta detalii despre:

Antrenorii prezenți la curs vor avea posibilitatea de a parcurge întreaga curiculă alături de lectori cu experiență, și anume: Cristiana Spînu (antrenor coordonator lot național de juniori, AER), Mădălina Cioveie (antrenor lot național de seniori, AER), Mircea Brînzea (fost antrenor lot național seniori, AER), Mariana Mezei (fost antrenor lot național seniori, AER) și Alina Drăgan (antrenor federal, AER).

”Cu multă bucurie anunțăm organizarea Summer Training Camp, un eveniment pe care l-am pregătit in ultima vreme, ca parte a programului național ”Hai cu noi în țara campionilor!” Este primul astfel de eveniment din România și ne dorim, ca pe parcursul anilor, el să devină o tradiție, pe care apoi să o extindem și la nivel internațional. Fără o investiție constantă în perfecționarea sportivilor și antrenorilor, nu avem cum să ne menținem pe o traiectorie ascendentă în ceea ce privește marea performanță. Abia așteptăm întânirea cu cei 50 de sportivi înscriși în tabără, iar întreaga experientă de la Onești să fie una de bun augur, atât pentru ei cât și pentru antrenorii care vor urma cursul dedicat.” (Alina Drăgan, Organizator și Coordonator Summer Training Camp)

_________________________________________________

Summer Training Camp 2019 este o acțiune organizată cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului, cu susținerea Primăriei Onești, Clubului Sportiv Municipal Onești, ANAD și CNFPA.

Sponsori și parteneri oficiali FRG: Reserved, Auchan, Regina Maria, B&B Collection, Gold Nutrition, Moreau, OMV Petrom și Fundația Casa Campionilor.