Vlad Cotuna, la Acapulco, la a 3-a editie a “Abierto Mexicano de Gimnasia”

Dupa cele doua Gale demonstrative, desfasurate cu putin timp in urma, evenimente la care au luat parte Catalina Ponor, Sandra Izbasa si Marius Berbecar, din nou Mexicul revine in actualitate, intre 28 si 30 noiembrie, la Acapulco, urmand a avea loc cea de a 3-a editie a Open-ului mexican – Abierto Mexicano de Gimnasia -, concurs la care si-au anuntat participarea o serie de sportivi cu o bogata carte de vizita in gimnastica internationala. Printre cei 12 invitati se afla si Vlad Cotuna, alaturi de cunoscuti gimnasti din SUA, Japonia, Mexic, Brazilia, Uzbekistan, Columbia, Rusia, China, Spania, Italia, Columbia si Canada.

In competitia masculina, lista gimnastilor invitati cuprinde pe Josh Dixon (SUA), Vlad Cotuna (Romania), Francisco Barreto Junior (Brazilia), Koji Uematsu (Japonia), Ruben Lopez (Spania), Jossimar Calvo (Columbia), Joshua Stuart (Canada), Zhang Yang (China), Nikita Ignatyev (Rusia), Kevin Cerda Gastelum (Mexic), Ludovico Edalli (Italia), Yevgen Yudenkov (Ucraina), o companie selecta pentru gimnastul nostru, sportivi care in acest sezon, si nu numai, au realizat performante de top la marile competitii.
Situatie similara si in intrecerea feminina, la startul careia si-au anuntat participarea, Peyton Ernst (SUA), Maggie Nichols (SUA), Oksana Chusovitina (Uzbekistan), Evgeniya Shelgunova (Rusia), Mariana Valentin (Brazilia), Roxana Popa (Spania), Sabrina Gill (Canada), Zeng Siqi (China), Karla Torres Nunez Amaranta (Mexic), Francesca De Agostini (Italia), Angelina Kysla (Ucraina).
“Abierto Mexicano de Gimnasia”, o competitie care se desfasoara sub regulile FIG, si tinde sa devina traditionala in peisajul gimnasticii internationale, concursul amintit fiind, de asemenea, parte a unui program mai larg, care mai cuprinde si “Copa Internacional Pegaso”, cu participarea selectionatelor de juniori ale Braziliei, Mexicului si SUA, precum si un Seminar International dedicat antrenorilor si care va fi condus de cunoscuta campioana olimpica Lilia Podkopayeva si la care va mai fi prezent si Yin Álvarez, antrenorul gimnastului Danell Leyva.
De asemenea, evenimentul se va bucura de prezenta unor invitati de marca, intre care Nadia Comaneci si sotul sau, Bart Conner, Svetlana Boginskaya si Lilia Podkopayeva.

Programul concursului este urmatorul (ora locala):
Vineri, 29 noiembrie 2013
19.00 – 19.15 Ceremonia de Deschidere
19.15 – 21. 00 Partea 1: Individual compus (WAG: VT, UB; MAG: FX, PH, SR)
Sambata, 30 noiembrie 2013
18.00 – 20.00 Partea a 2-a: Individual compus (WAG: BB, FX; MAG: VT, PB, HB)
20.15 – 21:00 Ceremonie de Inchidere
21.00 – 21:30 Ceremonie de Premiere